Un weekend de neuitat!

Am plecat la 7 seara de acasa. 3 insi, cate 2 bagaje fiecare, suit in masina si blana (vorba vine, ca era trafic in Bucuresti) pana la Sinaia.
Unde ne-am oprit la cabana de munte. Unchiul lui Parpalac Man detine o cabanuta cat o camera de inchisoare. O masa, 2 paturi suprapuse, un frigider. Si afara, sub streasina, o masa mare si 2 banci. Apoi iarba, loc de gratar, o chiuveta racordata si WC de tara.

Seara am baut ceva, cat sa ne incalzim, am ras, am rontait un sanvis apoi culcarea, ca la 5 dimineata se dadea desteptarea. Am adormit pe la 1, dupa ce nu i-am lasat pe tovarasii de munte sa inchida ochii, spunandu-le ba bancuri, ba ca aud zgarieturi in usa, ba una, ba alta.

Pe la vreo 3 jumate m-am trezit sa ud trandafirul. La 4 abia am adormit la loc, iar la 4 jumate m-am trezit si eu si Parpalac Man. Mircea dormea de taiai lemne pe el.

Ne-am apucat sa ne imbracam de drum. Si eu si Mircea am avut aceleasi haine. Si de drum, si de munte si de noapte. Asa ca am cam tremurat nitel dimineata la 5, abia scosi de sub plapuma. Cristi a luat pantaloni scurti si 3 tricouri la el, Mircea cateva tricouri, o punga de pufuleti, o vuvuzela mica (face dracia aia un zgomot infernal) ca sa suflam in ea in caz ca apare ursul.

Eu in schimb, mi-am luat rucsacul plin. Trusa de prim ajutor, trusa de supravietuire, ghem de sfoara, cutit, izolir band, pistol (ca poate apare ursul), 2 doze de energizant (sa-mi dea energie sa urc pe munte), 3 tricouri, o doza de bere si una de Dr. Pepper. Plus 2 sanvisuri. Si avea ghiodanul meu cam 5 kilograme.

Apoi ne-am suit in masina si hai la Busteni. Acolo am aflat si eu, la 37 de ani, cum se leaga corect sireturile la bocanci. Cristi a facut armata, deci mi i-a legat ca la carte. Facut nod dupa cele 4 randuri de copci, apoi nod dupa primul set de gaici, apoi nod dupa cel de-al doilea set de gaici. Altfel bocancul “te va bate“, iar pulpele iti vor arde.

Si-am inceput sa urcam. Dupa 200 de metri am intrebat cat mai e. Ca deh, obosisem. Asa ca mi-a luat Cristi ghiozdanul. Dupa vreo ora si 15 minute am ajuns la Cascada Urlatoarea. Unde nu era nimeni altcineva, decat noi 3 nebuni. Facut poze si filmari, baut un energizant, ca sa prindem puteri, si hai catre Piatra Arsa.

Ce-am aflat abia acum e ca, energizantul ala iti provoaca sete, ceva de speriat. La fel si Dr. Pepper, deoarece contine multa cofeina. Si asta pe munte mi-a pus capac.

De la Cascada Urlatoare aveam un drum de urcat cam in 4 labe catre traseul cu triunghi albastru, catre Piatra Arsa. Numai ca noi nu l-am gasit. Am parcurs vreo 200 de metri prin padure, incercand sa gasim drumul ala. Nu l-am gasit, asa ca a trebuit sa ne intoarcem cam vreo ora ca sa dam de drumul indicat. Si apoi am observat ca daca mai mergeam 10 metri in fata vedeam si drumul corect, fara sa ma pierdem ora aia de mers prin padure. De stiut pentru data viitoare.

Am mers incet, foarte incet. Asta din cauza mea, deoarece obosisem. Tovarasii de drum ma tot amageau cu “mai avem juma de ora de mers“. Asta din ora in ora. Faceam popasuri scurte, deoarece ei voiau sa urce pe munti nu sa se plimbe agale prin paduri.

Pe drum am vazut 2 cacareze de urs, chiar in mijlocul drumului. Dar am dat si de nesimtirea omului. Care nu s-a rahatit in drum, ci si-a aruncat dozele de bere si PET-urile goale langa drum. Ba am dat si de un sutien aruncat pe jos.

Au inceput sa ne depaseasca oamenii care pornisera pe la ora 9 pe traseu. Aia atletici, mai mai ziceau ca merg cu cantec. Noi ne-am oprit si-am facut poze la orasul care se vedea sub noi.

De aici in sus a inceput sa fie drumul mai anevoios. Si mai fara apa, deoarece ramasesem fara. Si eu si tovarasii de drum. Asa ca am inceput sa cersesc apa fiecaruia dintre cei care ne intreceau sau chiar coborau.

Mai incolo am dat de fragi. Dar puzderie de fragi. Am avut un moment evlavios. Cum de le-a pus Dumnezeu chiar langa drum, incat ne-au potolit si foamea si setea?


Anevoie am pornit mai departe, “pe ultima suta de metri” pana pe platou. Au fost cateva portiuni unde a trebuit sa te tii de lanturi. Nu demult un tanar a zis ca nu are nevoie sa se tina de lanturile ajutatoare si a cazut in prapastie. Pana jos, cateva cezi de metri, nu exista decat stanca, fara vegetatie, fara nimic.

Taras-grapis am ajuns sus, pe platou. La o cabana de Salvamont parasita, Pe care o puteam vedea de jos (poza de-a doua zi). Am mai facut 2-3 poze si-am pornit-o catre Babele.

Mi s-a facut extrem de rau si m-am prabusit. Eram extrem de deshidratat, picioarele ma ardeau si abia puteam sa mai fac un pas. Langa stana am cerut apa de la un cioban si de la doi drumeti care veneau de la Babele.

Deja nu ma mai gandeam la coborat pe Jepii Mici, avand in vedere starea in care ma aflam si faptul ca ne spusesera unii ca ei n-ar cobori acum pe Jepii Mici, fiind alunecos.

Aveam vreo 3 solutii de coborat de pe munte:
1) Toti 3 cu telecabina
2) Cristi cu telecabina, apoi sa urce sus la Piatra Arsa cu masina
3) Cristi si Mircea pe Jepii Mici, apoi sa urce sus la Piatra Arsa cu masina, sa ma ia.

Solutia 2 nu mi s-a parut OK deoarece nu eram in stare sa merg pe jos de la Babele la Piatra Arsa. Solutia 3 nici atat, nu mergeam singur si imi era frica de ei doi singuri la coborare, avand in vedere ce ne spusesera alti drumeti.

Asadar, toti 3 cu telecabina.
Prima bila neagra? Ca n-aveam bani la noi. 35 lei de om. Si plata cu cardul nu se poate la telecabina, ca doar suntem in Romania. Avem bilete de plastic, citite de un aparat, insa conditiile sunt aceleasi de acum 20 de ani. Geamuri sparte la telecabina, murdare… Lant cu care se face delimitarea intre grupuri…

Ce sa facem? Aveam bani dar pe card. Bancomat nu exista in creierii muntilor. Nu exista posibilitatea sa platim online, nici la coborare.

Asa ca am intrebat un domn daca ma poate imprumuta cu 100 lei pana ajungem jos, ca i-i inapoiez de pe card. Bine ca pusese sefa banii vineri seara pe card, avand in vedere ca ziua de salariu era fix 10, duminica!

A fost de acord, cam cu inima indoita, mai ales de felul cum aratam, i-am dat buletinul si-am luat 3 bilete. Cristi si Mircea au coborat cu o telecabina, iar eu cu domnul acela (care era cu familia). Si bine am facut ca am mers in telecabine separate. Deoarece jos nu exista niciun bancomat. Nici la ditamai hotelul.
– Bancomat? Abia jos, in Busteni. 15 minute de mers lejer.

I-am zis omului. Va dati seama “bucuria” lui. Intr-un final, a reusit Mircea sa scoata bani de la un bancomat (ei ajunsesera deja la masina) si sa-i pot inapoia omului.
Ne-am suit in masina si hai sa ne plimbam putin. Ca e Castelul Peles aproape.

Abia asteptam sa ajung la o toaleta, sincer sa fiu. Asa ca am fost la una a unui bar din apropierea Pelesului. Unde am facut pozele astea:

Am oprit sa luam ceva mici si pulpe sa facem la gratar, bere, vin, apoi am mers acasa. Si ne-am revenit imediat toti 3 dupa ce-am facut baie cu apa rece sloi la picioare, apoi am dat cu spirt, sa incalzeasca. Ciorapi noi si parca puteam urca iar muntele!

Si ne-am pus pe baut si pregatit micii si pulpele. Am mancat, am baut, am ras si am adormit bustean. Asta pana pe la ora 2 cand pe mine m-a apucat durerea de burta. De la combinatiile de vreo 4 alcooluri pe care le turnasem. si m-am dus voios cu servetelele umede intr-o mana si cu lanterna in alta, catre WC-ul din fundul curtii.

Surpriza de proportii. WC-ul insemna… WC turcesc. Am intrat in casa, l-am trezit pe Cristi sa ma duca la benzinaria de se vedea din curte. Isi trage asta bocancii si hai sa ma duca de manuta.
Ne-am intors taind-o prin gradina. Intuneric, pietre, urzici. N-a fost combinatie…

Abia am ajuns inapoi in cabana… Dupa jumatate de ora iar m-a luat burta. Dar si frigul. Asa ca m-am bagat sub plapuma si m-am trezit abia pe la 9 dimineata.
facut bagajul si, cu parere de rau, am plecat catre casa…

Cica sunt mari sanse sa facem restul de traseu la sfarsitul lunii. Nici nu-mi desfac ghiozdanul :)) ca la coborat o fi mai usor de carat!

Comments

comments

2 Comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Read more:
Metrologie la superlativ in laboratorul ARC.ro Brasov

Fara metrologie, unitatile de masura si-ar pierde acuratetea nu numai de la o tara la alta, ci si de la...

Poza zilei

Că azi e vineri și e sfârșit de săptămână, o știe toată lumea. Dar hai să râdem nițeluș. Și am...

Seth MacFarlane nu e deloc normal!

Știm aproape cu toții desenele "Family guy" sau "American dad", însă de altele nu aveam idee. Văzusem mai demult desenele...

Close