Fury – printre cele mai bune filme de război!

Pe 24 octombrie a intrat în cinematografele din țară pelicula Fury – Eroi anonimi. Mulțumim pe această cale Freeman Entertainment pentru un film genial. Mie personal nu-mi plac filmele de război. Am văzut cele cu Chuck Norris de prin anii 80 și cam atât. Saving private Ryan l-am văzut abia după vreo 10 ani de la apariție. Și mi-am dat pumni în cap cum de nu m-am uitat mai demult la el.
Așa că, la Fury m-am dus cu inima îndoită. Mă așteptam să fie o chestie tâmpită, plină de împușcături și mațe, sânge pe peliculă, cu ororile războiului.

Însă, Fury m-a făcut să-mi schimb concepția despre filmele de război. Filmul este genial!
Are parte și de-o distribuție de zile mari: Brad Pitt, Shia LaBoeuf (Transformers), Jon Bernthal (The Walking Dead), Michael Peña (30 Minutes or Less) și Logan Lerman (Noe, Percy Jackson).

Norman, un tinerel, dă piept fără să vrea cu războiul. El era la bază dactilograf, însă în război nu stai să faci nazuri. Așa că, e luat pe sus și aruncat într-o campanie ce lupta în apropierea frontului, în Germania.
De la atingerea cât de cât firavă a mașinii de scris, el ajunge la ingrata slujbă de-a curăța tancul pe care fusese înrolat ca trăgător adjunct, de sângele și urmele celui pe care-l înlocuia. Și-o imagine de-a dreptul înspăimântătoare a fost când a trebuit să-i culegă fața aceluia, din tanc. Da, fața!
fury
Norman va trebui să suporte batjocura colegilor, singurul pic de ajutor moral pe care-l va primi va fi de le șeful direct, Don (Brad Pitt). Pe câmpul de luptă învață repede să-și ajute echipa, stând în tanc și trăgând către inamici.

Contrar lui Inglorious Basterds, Fury a prezentat faptele cât de cât reale, ororile de pe front. Unde se trece imediat de la dragoste la plâns, de la somn la moarte…
Singura chestie mai SF din film au fost focurile de armă, unde trasoarele erau roz, ca-n războiul stelelor. În rest, filmul a fost chiar frumos.
Mi-a plăcut să văd acuratețea unor fapte din război, unde copii de 10-12 ani mânuiau un Panzerfaust, precum și când germanii au dat dovadă de milă cu un soldat inamic, care-i decimase cu câteva minute în urmă. Asta față de americani care au împușcat un neamț fără pic de milă.

Vă recomand să mergeți la cinema sși să nu ratați un film excelent!

Comments

comments

4 Comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Read more:
The Goddamn Gallows

Nu știu de cum n-am auzit de The Goddamn Gallows. Gagii ăștia cântă extraordinar de bine. Stilul de muzică, necunoscut....

3 poze din Pripiat!

Pripiat este un oraș acum, pare-se, părăsit. A fost construit ca oraș satelit pentru Cernobâl, Ucraina. Însă, din 1986 este...

Jucați-vă cu primejdia!

Mugur Mihăiescu spunea într-un scheci de acum 20 de ani "Joacă-te cu primejdia, mânca-ți-aș". Mie mi-a rămas în minte asta,...

Close