Tu știi câtă muncă e pentru un colț de pâine?

Circa o treime din mâncare o aruncăm. Asta înseamnă că europenii aruncă în jur de 80 kilograme de mâncare pe an, în timp ce americanii sunt mai “darnici“, scăpând de 110 kilograme de alimente la tomberon. Și dacă am ști câtă muncă e pentru un colț de pâine…
În zilele noastre, societatea e bazată pe consum. Trăim ca să mâncăm, nicidecum nu mâncăm ca să trăim. Și nu vorbesc doar de români. Noi am știut foarte bine să-i copiem pe alții în toate, de la modă la muzică, la obiceiuri etc. Însă nu tot ce-am copiat este benefic.
pâineÎmi aduc aminte de când trăiau bunicii. Câtă muncă era la țară. Pentru o roșie trebuia să sapi pământul, să pui răsad, să uzi plantele, apoi să-i pui arac, când planta începea să crească și când voiai să culegi roșiile, vedeai că se strică, verzi fiind. Ba ploi acide, ba fel de fel de insecte care atacau planta. După ceva vreme am observat ce anume era de vină. Am schimbat locul, am pus mai multă apă, am pus îngrășăminte!
Și-am observat că degeaba puneam doar bălegar (că e natural, că una, că alta), tot n-a fost foarte bine. Cele mai bune producții le-au avut de când au pus și niște nitrat de amoniu, de la ALCEDO.
Nu știți ce e ăla ALCEDO?
Există pe piața românească de 25 de ani. Este o companie care are ca domeniul de activitate distribuția de materiale pentru agricultură (semințe, îngrășăminte etc.)
ALCEDO-05

Mai bine de o treime dintre fermierii din țară beneficiază de produsele comercializate de ALCEDO. După un sfert de secol de activitate, ALCEDO se bucură să fie cel mai mare distribuitor de produse pentru protecția plantelor și de semințe din România.
Îmi aduc aminte cum am fost la treierat. Am învățat să fac gumă de mestecat din grâu. Luam o gură de grâu și-o mestecam până o făceam pastă. Apoi puteam face baloane.
Stăteam și mă uitam la mașina aia de treierat. Fiind mic, nu aveam voie aproape de monstrul metalic. Huruia și hurducănea din toate încheieturile, secerând grâul, pe care-l arunca apoi în remorca unui camion. Nu mulți dintre noi, orășenii, știm ce înseamnă greaua muncă a câmpului. așa că am un filmuleț de urmărit.

Vi se pare ușor? E foarte greu să muncești pămândul. Îmi aduc aminte de bătrânii care se plângeau de pământ după revoluție. Ei au îmbătrânit și n-au mai apucat să-l muncească, iar tineretul… A lăsat secerișul în favoarea Backstreet Boys sau DJ Bobo.

Întrebarea mea este următoarea: Dacă e atâta muncă pentru un colț de pâine, de ce să ne mai chinuim să producem, când putem importa, mult mai ieftin?
Pentru că, dacă te ții de treabă și ceri ajutorul profesioniștilor de la ALCEDO, îți poți munci pământul cu ușurință, iar răsplata va fi uriașă. Mii de tone de grâu, de porumb, floarea soarelui, lubeniță, roșii, castraveți, ceapă, de toate. Numai să ne apucăm de treabă. Am fost Grânarul Europei! Avem cel mai bun cernoziom din Europa. Le-am luat-o înaintea ucrainienilor, care și-au otrăvit pământul după dezastrul de la Cernobâl.
Trebuie numai să vrem. Cel mai greu lucru nu-i să muncești pământul, ci să te apuci de asta.
ALCEDO-22

Comments

comments

No Comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Read more:
Țigara electronică – o soluție?

Majoritatea fumatorilor daca ar putea de azi sa nu mai fumeze ar face cu cea mai mare placere acest pas....

Tipuri de camere de supraveghere video

In domeniu securitatii si al supravgherii video s-a evoluat foarte mult in ultima vreme. Astazi, avem la dispozitie o arie...

Emil Călinescu în parcul de distracții!

Cine nu-l știe pe minunatul și atotînvățatul narcisist Emil Călinescu? Ei bine, iată ce-am găsi, în urma unor săpături. Când...

Close