Ce înseamnă să ai un acoperiș deasupra capului

De curând m-a vizitat Petre, un vechi prieten de-al meu, pentru a mă invita pe mine și soția mea la el, pe 31 decembrie, pentru a petrece împreună trecerea dintre ani. Urmau să mai vină încă două cupluri, pe care le cunoșteam. N-aveam încă niciun plan pentru revelion și urma să mă consult cu soția mea asupra acestei invitații. Probabil, îi vom da curs. Foarte interesantă a fost însă discuția noastră asupra a ce înseamnă pentru orice om să aibă un acoperiș deasupra capului și evident, “ghiozdanul plin”.

Eram în livingul locuinței mele, bându-ne cafeaua. Gândindu-mă la invitația lui, mă gândea, că de Revelion vom fi opt persoane și l-am întrebat dacă vom avea loc cu toții, fără să ne stânjenim unii pe ceilalți.

– Da, băiete, e destul loc, mă asigură Petre. Și, la o adică, putem mânca în două serii, ca la cantină! Am izbucnit în râs, iar Petre reluă: Oricum, pe voi vă scoatem pe balcon, dacă n-avem loc să ne desfășurăm, deci nu-ți face probleme!

– Petrică, să știi că la mine n-am putea încăpea mai mult de 6 persoane. Și astea, doar dacă sunt subțirele. Uită-te și tu ce living mic am!

– Mda, e mai strâmt decât la mine. Era frumos să fim undeva, la munte, nu în București. Putea fi și într-un bloc, nu neapărat la o cabană. De exemplu, mi-ar plăcea un apartament în Cluj, dar presupun că-i scump…

– Ce vorbești, Petrică? l-am întrerupt eu. Clujul e plin de apartamente noi! Parcă nu știi cât de mult s-a dezvoltat orașul în ultimii ani. Doar e pepinieră de IT-ști.

– Și cu mâncarea ce facem? Știi vreun restaurant bun?

– Mă Petrică, nu ne știm de ieri, de azi. Crezi că-ți recomandam eu așa, din burtă? Ia caută pe internet restaurant Cluj, te vei duce în cel mai mișto restaurant din Cluj. Preț studențesc, mâncare ca la mama acasă și servicii ireproșabile.

Petre se scotoci prin buzunare și scoase niște mărunțiș:

– Crezi că banii ăștia mi-ar ajunge pentru o cină la lumina lumânărilor?

– Mă, lasă puștismele și caută Restaurant Pastel. Ai să vezi și ce fel de mâncare au, ce pot face, prețuri și program. În plus, dacă faci de acum o programare, totul va fi mult mai ieftin decât dacă încerci să faci programare cum faci tu de obicei, cu 3 zile înainte.

– Păi da, mă gândeam că trei zile e de ajuns pentru a face o programare. 

– Da, că tu încă trăiești cu mintea în anii 70. Ce să-ți fac măi omule… Dar dacă vrei să ne distrăm cum trebuie, fă programările cu câteva luni înainte. 

– Clar, hai că m-am decis. Aici mergem! exclamă Petrică după ce vizită pe îndelete site-ul restaurantului. În plus, știu și unde ne cazăm!

– Unde? Știi ceva sau te gândești că în ultimele 2 zile cauți și găsești?

– Îl ții minte pe Laurențiu?

– Nebunu’? Laurențiu Nebunu’ din facultate?

– Da. Are ăsta o ditamai vila în Florești. 

– Din ce și-a luat-o?

– Păi în timp ce noi ne țineam după gagici și alte prostii, ăla se pusese cu burta pe carte, după facultate. Și s-a angajat în domeniul IT la o fimă internațională. Și-a făcut o mulțime de bani, pe care i-a investit în imobiliare.

– Păi mă, ăsta avea 2 și 3 pe linie, cum dracu’ l-au angajat ăia pe bani grei?

– Ehehe… văd că mai avem multe de depănat.  Fugi și mai fă o cafea, că văd că mă lași cu dinaintea goală!

Comments

comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.