Cum am ajuns să-mi iau pisică?
Din necesitate, am ajuns să fiu prieten și stăpân de pisică. Și veți vedea prin ce împrejurări am ajuns la această… performanță.
În 2006 a murit mama. Poveste pe care nu o spun prea des. Și-am rămas singuri pe lume, eu și taică-meu. A trebuit să învățăm să gătim, să avem grijă de casă. Nu știu cum biata mama reușea să le facă pe toate. Casa lună, două feluri de mâncare, plus aperitiv (salată de pește, de dovlecei, ouă umplute), ba câteodată și desert. Rar făcea prăjituri, dar clătite aveam, orez cu lapte, griș cu lapte, macaroane cu brânză, fel de fel.
Plus haine spălate, călcate, copil (eu) îmbrăcat, lecțiile făcute, pachet pentru școală. Bașca faptul că mai lucra și ea. În plus, doar ea conducea, deci era singura care se ducea să facă piața. Pe vremea aceea neexistând atâtea magazine pe metru pătrat, ca acum. Așadar, mama le făcea pe toate, iar noi, prea puține. Taică-meu la muncă, eu la muncă…
Și dintr-o dată a trebuit să le facem noi. Și creștinește, se fac niște pomeni, la 6 săptămâni, la 3 luni, la 6, la 9, la an, apoi an de an. Noi de unde să știm să gătim mare lucru, sau să facem colivă? Și până la un an am împărțit pachete. Cu o cutie de bere, una de suc, o portocală, un ou fiert, un măr, două felii de pâine, o ciocolățică Măgura, brânză topită, diverse de genul ăsta. Adică luate din comerț, și din pachetul ăla puteai face două mese bine-merci. Atât ne-a dus capul, atât am făcut.
La un an cică e pomană mare. Și mătuși-mea a zis că-i face ea, cu tot ce trebuie. Și-a făcut. Numai că a trebuit să mergem la Craiova, să luăm și noi pachete, că doar era pomana mare a mamei. Ne-am suit pe tren (pe vremea aia, 2007, încă mergeau bine trenurile CFR) și-am ajuns la Craiova. Era februarie, frig, erau -3 grade afară.
Ne-a zis mătuși-mea, printre altele, că în urmă cu vreo 2 zile desfăcuseră nu știu ce din magazie și au dat de un cuib de șoareci, și pisicile (avea mătuși-mea vreo 4 pisici atunci) au mâncat fiecare câte 3-4 șoareci, de vreo 2 zile au stat cu burta-n sus, ca pitonul, nu voiau nici carne prăjită, nici smântână, nimic.
Noi aveam de luat două sacoșe mari. Care au fost lăsate în curte cât să ne îmbrăcăm, cât să ne pupăm, cât să chemăm taxi să ne ducă la gară, chestii, socoteli. Am ajuns acasă, am despachetat din sacoșe, iar sacoșele le-am lăsat în cămară. Fiecare sacoșă având ziare pe fund, deoarece ne dăduse mătuși-mea și castraveți murați, unii făcuți de mama cu vreo 2 ani în urmă. Știu că am luat ultimul borcan de castraveți puși de maică-mea, prin 2014. Mi-au dat lacrimile, să desfaci un borcan de murături puși de mama ta în urmă cu vreo 8-9 ani…
După vreo 3-4 zile am început să auzim zgomote prin cămară, dar n-am dat prea mare importanță. Când zgomotele s-au accentuat ne-am dat seama că… avem șoareci! Nu știu cum de reușise un șoarece să se suie într-una dintre sacoșe, și să se ascundă sub ziare. Cel puțin asta am înțeles noi, deoarece nimeni din bloc nu a avut vreodată șoareci. Am mai adus eu de la țară șopârle și un șerpișor, dar șoareci nu… până în momentul ăla.
Ce era de făcut? Evident, orice om normal căuta pe net servicii deratizare și rezolva problema repede, elegant și deloc costisitor. Dar cum pe noi nu ne-a dus gândul la asta, ce ne-am zis? Șoarecii sunt mâncați de… pisică! Așadar ne trebuie o pisică. Și femelă, nu motan, că zice-se că alea sunt mai bune vânătoare. Și-am întrebat un prieten dacă-mi împrumută o pisică pentru câteva zile.
Ăla să cadă pe spate. Auzi tu, pisică împrumut! Și nu mi-a dat, dar mi-a făcut rost de o pisicuță exact cum voiam, eu, portocalie. Asta deoarece, în urmă cu vreo 6-8 ani mătuși-mea de la Cravoia, despre care am amintit mai sus, avea un motan portocaliu. Care nu prea stătea pe lângă femei, dar la mine, la unchiu-meu și la un prieten de-al lui, stătea în brațe și o zi întreagă. Și iubind mult motanul ăla, am zis că pisica mea trebuie să fie asemănătoare. Așa a ajuns Kittie în viața noastră.
Am luat-o pe Kittie și am băgat-o în cămară. Să-și facă treaba de felină, să prindă șoarecele și să ne scape casa de el. A doua zi când am deschis ușa de la cămară a ieșit pisica uimită. dezordine pe acolo, ceva de nedescris. S-or fi dus lupte, nu știc, că am dormit buștean și n-am auzit tămbălău.
Știu că peste 2-3 nopâi au auzit găîlăgie pe hol. când ies, Kittie a mea se juca cu un șoarece. Îi mai trăgea niște gheare, îl mai lăsa, îl mai lua la șuturi… Eu repede să mângâi pisica, mândru de fapta ei vitejească, iar șoarecele a luat-o la fugă și s-a strecurat pe sub ușa de la baie, iar apoi sub âeava de evacuare de la WC, unde a căzut pe coloană în jos, auzindu-l cum s-a lovit de câteva ori în cădere.
Așa am scăpat noi de șoareci. I-am spus administratorului că s-ar putea să avem șoareci în bloc. Nu că am avut eu și posibil să fi căzut la vreun vecin de jos. A chemat omul echipa de profesioniști DDD, au venit și au curățat blocul Așa bine că nici vecina de la 5 n-a mai avut furnici, nici picior de gândac n-am mai văzut multă vreme. Cât despre șoareci… în afară de pățania mea n-au auzit nimic altceva. Șingurul șoarece din bloc era un hamster al unui copil de la 3.
așadar, dacă și voi vreți să scăpați de gândaci sau rozătoare, apelați la echipa DDD, fără să aveți bătăile de cap pe care le-am avut eu. Echipă la care am apelat prin 2018, când am scăpat un bloc întreg de niște nebuni care stăteau la etajul 4, deasupra mea, unde am garsoniera. Unde a trebuit să chem instalator să-i repare ăluia în casă că-mi curgea apă direct prin pereți… Mă rog, o altă poveste pe care o voi așterne pe foaia virtuală cu altă ocazie.
Articol participant la acest concurs.
