De fiecare dată când intru în mall, mă duc la magazinul de jucării!

Nu știu cum faceți voi, însă eu, de fiecare dată când intru într-un mall, mă duc la magazinul de jucării. Trec de maimuțoaie, mingi și pistoale și mă opresc la mașinuțe. Care mai de care mai telecomandate, mai zburătoare, mai mari și mai rapide.
Într-o zi am plecat cu nevasta de aripă după cumpărăturile săptămânale. Și cât am lăsat-o la chioșcul cu lichiduțe și țigări electronice, eu am intrat să văd masinute la Noriel…

Și-am intrat și acolo am rămas locului. Am luat fiecare mașinuță care mi-a făcut cu ochiul în parte. Și aveau vreo 20 de modele care mi-au plăcut. Mai erau vreo două mămici cu băiețeii de mână să se uite la raftul cu mașinuțe. Dar aveau loc de mine cumva? Nici gând!
rccar

Și cum pusesem mâna pe cea mai frumoasă mașinuță de la Noriel, un Gravity Laser, hop o mămică lângă mine:
– Domnule, vă mai uitați mult la mașinuța asta?
– Poftim?
– De 5 minute vă uitați la ea pe toate părțile. Aveți de gând s-o cumpărați sau nu?
– Sunteți de la magazin? M-aș mira, nu cred că angajații ar fi intruiți să se poarte așa cu un client.
– Nu, vreau s-o cumpăr și n-am loc de dumneata, ce faci, te uiți la toate în parte? Alege ceva și lasă-i și pe alții.

Sincer, inițial îmi venea să-i dau în cap cu mașinuța. chit c-o plăteam după aceea, însă îmi satisfăceam setea de răzbunare, deoarece reușise să mă scoată din pepeni. Însă văzând chiar și copilul de lângă ea cum o privește rușinat, am cedat.
– Poftiți doamnă, succes!

Apoi mi-am întors atenția spre altă jucărie, o mașinuță zburătoare de data aceasta.

Per total, săî mă fi uitat vreo 20 de minute la raftul de jucării. Când lângă mine aud o voce:
– Mai ai mult?
– Ascultă cucoană, deja ești stresantă. Ai tot magazinul să te uiți la o multitudine de jucării, de diferite tipuri. numai în sufletul meu reușești să te bagi?
întreb eu fără să sinchisesc să mă întorc.
– Iubi?

Era nevastă-mea… Foarte mirată de ieșirea mea.
– Hai, mergem?
– Mai lasă-mă puțin, te rog. Tu te-ai uitat la lichiduțe și filtre?
– Da. Tu ce tot faci aici?
– Mă uit la jucării!
– Ai deja casa plină și nu te joci cu ele!
– Cu cât mă ții la vorbă, cu atât întârzii cu terminatul aici!

M-a lăsat. Am mai admirat puțin un elicopter și-o sferă zburătoare, apoi m-am îndreptat spre ieșire. Când am ajuns acasă, primul lucru pe care l-am făcut n-a fost despachetarea cumpărăturilor, ci luat una dintre mașinuțele teleghidate la fugărit pisicile pe hol!

Comments

comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.