DIN NOU DESPRE RĂI ȘI RĂUTĂȚI!

“Răutatea începe acolo unde se sfârșește omenia” (Victor Hugo)

Iată, sunt nevoit să revin asupra acestui subiect (nu tocmai plăcut) deși, cum bine se știe, nu odată a fost dezbătut în fel și chip. Notăm atunci, în urmă cu câteva luni de zile, că răul ca fenomen poate fi întâlnit pretutindeni, atât la oameni cât și, deopotrivă, la orice viețuitoare. De această dată însă, mă voi referi în mod expres doar la RĂUTĂȚI, trăsătură definitorie pentru unii dintre noi, oamenii!

Răutatea fie că-i nativă sau dobândită, fie că se mai și moștenește dar precis, ea este generată de unele frustrări pe care cei care o generează și o împroșcă asupra semenilor, vor neapărat să și le acopere (mascheze)! Uneori, ce-i drept, ea iese la ivieala și de pe la infatuati, de la cei prea plini de sine, atotstiutorii care vor să demonstreze, chiar și pe această neavenita cale, cât sunt ei de pricepuți în toate! În orisice. Inclusiv în bârfă abjectă și-n răutăți păgubitoare!

Din nefericire, trebuie s-o spun că recent, cu 2-3 zile în urmă, am fost și eu victima unor astfel de răutăți venite din partea unui… cititor al articolelor scrise și publicate pe această pagină de blog! Respectivul, un oarecare (semna el) Sven Hassel, vezi Doamne, îi… un “domn” nordic (probabil,  zic eu, de prin… Caraș-Severin!) își revarsă  asupra–mi o întreagă găleată de “lături” tendențioase, sub urbane și chiar jignitoare, veritabile răutăți umane despre care vorbim.

De la ce și de ce a pornit “rasbelul“? De la o banală litera ce lipsea (fie din grabă sau neatenție, fie dintr-o  ne dorită greșeală de corectură) din titlul articolului. Acesta a fost, să spun așa, doar pretextul, pentru că “infailibilul domn” a… explodat rău de tot, cu o adevărată ploaie de reproșuri și… verdicte, pe măsură răutățîi dumisale ! De ce atâta răutate? De ce mereu suntem intoleranți și arătăm cu degetul spre toți și spre toate?! 

Ce OM este acela care promovează doar răul și dihonia, numai de dragul de as-i demonstra “măiestria“? Asemenea întrebări mi-au sugerat, spontan, un calambur aforistic semnat de Ivo Mijo Andric care spunea: “Omul bun trebuie cunoscut. Omul rău, recunoscut!“.

Într–adevăr, nu mi-a fost prea greu să-l recunosc totuși pe acest “domn” Sven Hassel, în persoană unui român de-al nostru! Din decentă și bun simt, dar mai ales din omenie, nu-i voi divulgă adevărata identitate. îi voi spune doar că nimeni nu este perfect, dar fiecare are ceva deosebit! Unul- răutatea, iar celălalt respectul inter uman.

Bună înțelegere, loialitatea și spiritul civic. Un om care greșește (și fiecare greșim) trebuie ajutat, nu pus la zid și defăimat! Acum, la final, vreau să–ți mai spun totuși ceva d-le Hassel. Ceva care dumneata, atotstiutorul, poate că încă n-o știi: oamenii răi nu se îmbolnăvesc niciodată de inimă: le lipseşte organul… Adică, inima.

Dar, în cazul dumitale, îți mai lipsește și… capul! Incă ceva, care, eventual, îți va da de gândit: „Împotriva prostiei (și răutățîi), chiar și zeii luptă în zadar….” — (Friedrich von Schiller).

Marc Ciubotaru

Comments

comments