Experimente bizare din munți
Speriată e puțin spus. Inima îmi bătea nebunește. Mă gândeam că, de data asta, o mică bucățică de tehnologie mă va “ajuta“. Ziceam să-mi văd pe smartwatch bătăile inimii. Însă mi-am adus aminte că îmi lăsasem ceasul pe noptieră. Încă era o ceață în mintea mea. Ce naibii căutam eu acolo, când am ajuns și, mai ales, de ce?
Văzusem ceva ce nu vezi decât în filme de groază. dar, mai știi ce regizor nebun crează asemenea filme? Din ce realitate bolnavă s-o inspira?
Eram în pădure și fugeam cât de repede puteam, fără a avea o direcție anume. Știam doar că trebuie să mă depărtez de locul acela blestemat. Picioarele îmi sângerau cumplit. Trebuia să mă opresc. Nu neapărat de durere, ci să fac ceva astfel încât să nu lase urme de sânge în urma mea.
Dinspre oraș încă se auzeau alarmele, zarmă și lătrăturile unor câini care păreau a fi creați în laborator. Nici lupii nu lătrau în halul ăla, a furie și moarte.
Mi-am rupt două fâșii din rochia de seară. Totul era o nebuloasă în mintea mea. Cum ajunsesem acolo, de ce nu-mi aduceam aminte nimic, de ce eram încălțată în pantofi cu toc și de ce purtam rochie de seară. Și o poșetă pe umăr. Aveam buzele crăpate de sete. În poșetă nu am găsit mare lucru. Un flaconaș cu spirt de pe vremea covid-ului (never leave home without it), rujul, un mini pachet de șervețele umede, pachetul cu 7 țigări plus bricheta mică, și pistolul.
Uitasem de el. L-am verificat imediat. Aveam 15 cartușe în încărcător. M-am surprins zâmbind amar preț de câteva secunde. Dar, nu era timp de pierdut, zarva dinspre oraș se apropia de mine. Mi-am pansat picioarele cât am putut de bine, apoi am vărsat din spirt astfel încât să derutez câinii. Orice secundă câștigată era bine-venită.
Văzusem într-un film vechi cum evadează unii de la pușcărie și varsă gin pe potecă, iar copoii o luaseră razna, pierzându-le urma. Nu aveam gin, dar speram din tot sufletul ca spirtul să aibă același efect. Mă gândesc cum naiba aveau ăia la ei gin îndeajuns să-l verse pe potecă, evadați din pușcărie fiind.
Dar uite cum stau ca proasta și mă gândesc cum de-au visat unii filme și eu sunt într-o situație mai a dracului decât a ăluia de-a evadat cu damigeana de gin după el.
Am strâns poșeta mai bine pe umăr și am pornit din nou, șchiopătând. Fiecare pas era un compromis între durere și panică. Pădurea nu era genul de pădure din pliantele turistice – era deasă, întunecată și tăcută într-un fel aiurea. Nu tăcerea liniștitoare, ci aia care te face să simți că ești observat.
La un moment dat, m-am împiedicat de o rădăcină și am căzut în genunchi. Aerul mi-a ieșit din plămâni cu un sunet scurt, umilitor. Am rămas așa câteva momente, cu fruntea lipită de pământul rece, încercând să-mi liniștesc respirația. Pământul mirosea a mucegai și a ceva metalic. Sânge, probabil. Al meu. Sau nu.
Atunci am auzit-o.
Nu era un lătrat. Nici un urlet. Era mai degrabă un fel de respirație grea, neregulată, ca și cum cineva (sau ceva) trăgea aerul printr-un gât strâmt. Mi s-a făcut pielea de găină. Am pus mâna pe pistol fără să mai gândesc. Gestul era atât de natural încât m-a speriat mai tare decât sunetul.
– Rahat… am șoptit, de parcă pădurea ar fi ținut cont de discreție.
Lumina slabă a lunii s-a strecurat printre copaci și, pentru o fracțiune de secundă, am văzut o siluetă mișcându-se între trunchiuri. Prea înaltă pentru un om. Prea dreaptă pentru un animal. A stat nemișcată o clipă, apoi s-a retras, ca și cum m-ar fi studiat și ar fi decis că nu e momentul.
Inima îmi bătea atât de tare încât aveam impresia că o aud din afara corpului. M-am ridicat cu greu și am continuat să merg, de data asta mai încet, încercând să calc pe frunze uscate, nu pe crengi.
După câteva zeci de metri, am dat peste ceva ce nu se potrivea deloc cu peisajul. Un stâlp metalic, înfipt strâmb în pământ, cu un bec spart în vârf și resturi de cabluri atârnând. Lângă el, o placă ruginită, abia vizibilă în întuneric.
M-am apropiat și am șters noroiul. Scria doar atât:
PERIMETRU ÎNCHIS – ACCES INTERZIS
Sub text, cineva zgâriase ceva cu un obiect ascuțit. Literele erau strâmbe, făcute în grabă:
N-A FOST UN ACCIDENT
Mi s-a strâns stomacul. Dinspre oraș, zgomotul se apropia tot mai mult. Dinspre pădure… ceva se mișca din nou.
