Indiferent de Chester Bennington
Fix pe lângă mă lovește vestea că s-a sinucis ăsta. A, dacă murea de una sau de alta, îmi părea rău. Că nu mă pot bucura că moare careva. Hmm, nu vorbim de tătuca Ilici.
Însă când ăsta hotărăște să se sinucidă pentru că ar fi fost ziua unui prieten care s-a sinucis și-a urmat și el calea asta, a sinuciderii comemorative, du-te-n mă-ta de tâmpit. Dacă te doare fix în cur de cei 6 copii pe care-i lași cu ochii în soare, nu meriți niciun scuipat din partea mea. Toată stima pentru artist, însă ca om, fix zero.
Am încercat să-l înțeleg pe Robin Williams. Că era bolnav incurabil. Și na, n-a vrut să sufere. Cu toate că nu-l dorea nimic. Poate familia ar fi suferit mai mult să-l vadă că nu-i mai recunoaște după câțiva ani. Nu intru în detalii. Unii au trecut prin drame personale mai mari și nu și-au pus juvățul de gât.
Văzusem acum câțiva ani o știre dintr-un sat, unde veniseră apele și măturaseră tot. Și-i luau interviu unui sătean. Ud fleașcă, parcă cu 2 oi în spate, pe un petic de pământ.
– A venit apa. Mi-a luat casa, nevasta, nora, fiul și vitele. Nu mai am nimic…
Nu plângea. Nu își smulgea părul din cap. Nu știu dacă era resemnat sau încă nu realizase exact ce i se întâmplase. A fost unul dintre puținele momente în care știrile mi-au făcut rău efectiv. Și m-am pus pe plâns. Pentru că nu m-am putut abține.
Ei bine, pe ăla l-aș fi înțeles dacă și-ar fi făcut felul. Ăla a pierdut tot. Nevastă, copii, casă, agoniseală. Și pierdut adică murit, de negăsit în nuș ce căcat de râu. Nu dispărut în sensul de “nevasta m-a părăsit și-a luat copiii, că eram bețiv violent“.
Mi-a părut rău în 2014 când a murit Wayne Static. Ca un bou, pot adăuga, din cauza unor medicamente luate cu pumnul și băute cu alcool. N-a fost sinucidere, însă și p-ăla îl durea în dos de sănătatea proprie.
De fapt, cred că pe mine asta mă deranjează cel mai mult. Nu faptul că ăla s-a omorât și nu mai ajunge în rai. Ci de faptul că-i lasă pe cei dragi cu mii de întrebări, fără un sprijin, fără nimic. Și nu, milioanele lăsate moștenire nu ar trebui să suplinească moartea unui părinte.
Așadar, permiteți-mi să nu vărs vreo lacrimă c-a murit Chester Bennington. Mai ales că am libertatea de-a simți ce vreau eu, am dreptul la opinie, mai ales în pătrățica mea de internet.
Comments
Add a Comment
This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.
Nu s-a sinucis doar din cauza faptului ca prietenul lui cel mai bun s-a sinucis de curand. Sunt ani de zile de consum de droguri si alcool si depresie.
Nu ii poti impune unui om depresiv sa nu mai fie asa si sa zambeasca, nu asa functioneaza boala asta. Pentru ei realitatea este distorsionata. Au frici, temeri si griji care la o persoana normala, stabila mental, nu exista.
Nu il poti condamna pentru ce a facut si iti va fi probabil imposibil sa-i intelegi motivele. Propria minte iti poate fi cel mai mare dusman.
Am apreciat intotdeauna formatia Linkin Park, am copilarit cu ei. Imi faceam freza cu tepi, in liceu, ca sa arat ca Chester. Sunt curios ce va urma acum pentru Linkin Park.
Numai bine!
Depresie? Și nimeni nu l-a ajutat? Vezi ce face faima din oameni? Scoți un cântec, tineretul e-n delir, faci bani și-i dai pe droguri. Păi nene, în cazul ăsta, era dreglat de dinainte să fie artist.
Cât despre trupă, nu știu ce să zic. N-am mai auzit de ei de acum 20 de ani. Poate vor face ceva gen Queen, peste alți 20 de ani.