Întârziere record!
|Articolul nu este despre întârzierile CFR-ului, ci despre un colet din China, care mi-a ajuns zilele trecute acasă, acesta fiind expediat pe… 4 noiembrie 2015. Așadar, au fost necesare 2 luni și jumătate pentru a ajunge pachetul la destinație. Știam că toate coletele astea pleacă pe calea aerului, că doar nu era ceva de 400 de kilograme, fiind o banală folie de protecție, în greutate de 15 grame cu tot cu ambalaj.
Se pare că la coletul meu au zis că-i mai bine să-l trimită pe jos. Așa că l-a luat în traistă un bătrân chinez, după cum Jidanul bine știe, care mi l-a adus până la poștă. Altfel nu-mi explic întârzierea.
Și pe vapor dacă venea, ducându-se către America apoi către noi, ocolind 3 sferturi deplanetă și tot ajungea mai devreme c-o lună. Având în vedere că între România și China nu-s decât 5 țări, teoria cu moșul care-a venit pe jos mi se pare mai plauzibilă. Rusia se străbate de la un cap la altul în 15 zile, cu trenul. Numai că nu e nevoie să străbați Rusia, decât dacă o iei mai pe ocolite. Desigur, prin Rusia ar însemna o distanță de 3 tări între noi și China. Aceeași țară, fără oprit la multe vămi, exclus. Pachetul ăsta a fost oprit la cel puțin 5 vămi și verificat, ca nu cumva să fie vreun secret de stat în coletul meu.
Până și CFR-ul aducea coletul într-o lună și jumătate la destinație. Îmi aduce aminte de întâmplarea (adevărată) din Marea Britanie, unde o scrisoare a ajuns la destinație după 64 de ani. Se prinsese în mașinăria de sortat și i-a luat 64 de ani ca să scape de acolo. Chiar și cu mașinării vechi de peste 100 de ani, Marea Britanie trimite orice scrisoare pe teritoriul ei, în sub 20 de ore.
În continuare mai am de așteptat câteva colete de la prietenii chinezi. Să vedem dacă vor ajunge acum sau la primăvară. Sau poate, nu vor ajunge deloc! Recordul însă pentru întârzierea unui colet a fost de 3 luni și o săptămână, acum 2 ani. Însă tot e bine c-a venit. Unele n-au mai ajuns…
Exasperant de greu o vinit, chiar dacă a fost… experiat pe 4 noiembrie 2015. Cred că şi Marco Polo ajungea mai răpide ! Bine totuşi că o ajuns coletu. Aştept şi alte impresii despre păţanii de astea !
Experiat, că dacă era expediat, ajungea mai devreme 🙂
Pățanii d-astea se întâmplă la Poșta Română, ceva de speriat. Acum mă cert cu un chinez care mi-a dat un tracking number din Suedia, fals, el fiind în China. Ăla se jură că e bun și eu îi arăt pe mai multe site-uri că nu e bun. Cică p-ăla i l-a dat la poștă. Pentru ce pisici mai plătessc eu tracking number nu știu. Că oricum îmi dă ceva fals, sau numărul din poștă, nu un tracking number adevărat.
Eu am avut probleme cu coletele din China tot timpul, in special cele din Hong Kong, am avut surprize sa primesc colete si dupa 6 luni!, vin foarte greu daca nu sunt trimise express (EMS). Acum am probleme cu un colet trimis din Canada spre Romania, pe 27 Aprilie 2016 si nici pana acum nu a ajuns, am contactat expeditorul si mi-a spus ca Posta Canadei, i-a comunicat ca coletul va ajunge la destinatie in 12 saptamani! Mai frumos de atat nu se putea…imi pare rau, acum ca nu i-am comunicat expeditorului sa il trimita prin UPS…
12 saptamani din Canada? Enorm. Din USA a venit colet cu trimis normal în 4 saptamani. Ce, în Canada or fi înghețat p-acolo drumurile și ți l-a trimis cu un moș călare pe elan?
Cît despre china, nu știu ce să zic. unele vin normal, după o lună, altele au venit după 2 luni jumate. Înțeleg dacă era vreun voluminos și greu, să-l trimită cu vaporul, însă când comanzi ceva de maxim 300 de grame, nu știu cum se face că nu-i găsești un loc în avion. Sub un scaun, în cabina de WC, la pilot, oriunde.
Da, 12 saptamani, am platit 47,40 USD pe produse + 24,17 USD taxele postale prin Canada Post, daca vream prin UPS trebuia sa platesc 43,48 USD taxele postale sau mai era o posibilitate, prin serviciul Express Canada Post – 70.39 USD taxe postale.
Sunt scumpe taxele poștale. din America mi-au venit vreo 5 colete. Cel mai mult m-a costat 55 de dolari cu UPS parcă. În rest, poșta normală, US Post a costat 25 de dolari, cam cât costă și la noi dacă vrei să trimiți un colet la ei. Ca să trimit în China m-a costat 40 lei (am înapoiat un telefon defect). De aceea preferă lumea produsele din China. Ăia au taxele poștale ieftine. Și Japonezi trimit de multe ori coletele ieftin, via china. De la ei la chinezi e 1 dolar per colet, iar din China în lume e cam tot atât. De cele mai multe ori, prețul produsului e mai mic decât prețul poștei, de aceea sunt unele așa ieftine, la 2000 de bucăți trimise, au reducere sau ceva de genul ăsta. Mi-a explicat un producător chinez fazele astea.