Mai țineți minte când vorbeam la secundă?
Am pus mâna pe un telefon mobil în 1992. Avea un coleg de clasă. Era doar pe post de jucărie (fiind de bani gata flăcăul). La noi încă nu erau rețele de telefonie mobilă, dar în Italia erau. Și de acolo era telefonul. Abia prin 1994 au apărut și la noi Dialogul și Connexul. Azi Orange, respectiv Vodafone.
Primul telefon mobil personal era un Ericsson Gdh 318. O namilă de telefon cu încărcătorul cântărind cam cât o șaorma cu de toate. Greu mă nene. Într-o zi, am aruncat cu încărcătorul după un coleg. Doar cu încărcătorul, de telefon îmi era milă. Deși puteam juca fotbal cu el fără probleme.
Fac aici o paranteză. Pe vremea aceea, îmi imaginasem cum ar fi arătat o reclamă mișto.
Pe un teren viran, nămol, niște copii jucau fotbal. Erau filmați de la brâu în sus, dar îți dădeai seama că jucau fotbal, nu altceva. Câteva cadre cu terenul, linii strâmbe trase cu var, șterse din loc în loc de noroi, porțile făcute din cărămizi etc.
Și alergau ei pe acolo, strigau de la unul la altul, exact ca jucătorii adevărați. Și la un moment dat, începe să sune un telefon. Țââââr, țâââr. Următorul cadru este cu un copil care se uită în jos pe gazon. Meciul se oprise, evident:
– Mă, te sună mă-ta!
– Ce mă?
– Na d-aici.
Și tipul care se uitase în jos, trage un șut și-n mâinile portarului aterizeazp un… telefon mobil, plin de noroi. Îi șterge ecranul și vede “Mama calling…“
Răspunge puștiul, vorbește câteva momente, zice “pa”, apoi strigă către ceilalți jucători:
– Haideți bă, încă juma 10-15 minute că trebe să plec la pâine!
Apoi aruncă telefonul la picioarele unui coleg și jocul se reia. Apoi, cu fundalul alb negru cu jucătorii pe teren, poză color cu “Noul telefon Jmekerinson T100. Antipraf, antișoc, antiploaie, telefonul tot teren, acum doar la 1399 lei“.
Ei bine, pe vremea aceea, se vorbea la secunda. Adica prima secunda era gratuita la Connex. Unii ziceau ca erau primele 3 secunde. Nu stiu sigur daca e adevarat asta, eu aveam cartela la Dialog. Si pe vremea aia nu vorbeam pe centi, ci pe unitati. O unitate era tot un cent, dar au zis ei sa fie mai ciumegi si nu foloseau termenul de cent.
Si incepuse sa fie o “bataie” pe cine are mai multi centi, mai multe unitati etc. Atunci putini aveau abonament, stiu ca erau preturi enorme la abonament, chit ca aveai taxe mici la convorbiri.
Si atunci nu era asa simplu ca acum sa-ti incarci telefonul. Trebuia sa te duci pana la sediu firmei unde aveai cartela si sa incarci acolo. Dupa ceva vreme au aparut cartelele de reincarcare, pe care le luai de la chioscul de ziare. Acum e simplu, click pe re-incarcare.ro si-ti reincarci cartela in cateva secunde.
Acum, mai totul se afla la o “aruncatura de bat virtuala“. Click aici, click dincolo si totul s-a rezolvat. O fi mai comod, insa devenim din ce in ce mai inchisi in case, in noi.
Trebuie numai sa ne detasam de lumea virtuala, sa n-o lasam sa puna stapanire pe noi. Sau daca deja s-a intamplat asta, sa scapam de lanturile ei. Unii au reusit, altii vor reusi, altii nu, iar altii nu vor.
Si apropos de complicarea asta inutila a lucrurilor, cei de la re-incarcare.ro nu vor procesa datele dvs. personale decat pentru reincarcare. Si toate tranzactiile facute pe site sunt securizate. Adica sunteti scapati de furturile electronice, din ce in ce mai prezente.
Vedeti ca e mai frumos offline? Hoti nu sunt, ca-s pe net, sa faca smecherii. Hai sa ne auzim cu bine. Stiti de unde sa luati credite sau unitati, deci astept un telefon!
