Nu mă duc la doctor, că cine știe ce-mi găsește!
|Nu-i nicio plăcere să mergi la doctor. Nu am văzut încă un pacient fericit că se duce la spital/ policlinică.
– Ce faci Gigele?
– Uite bine, mă duc la spital!
– Și ce ești așa bucuros? A născut nevastă-ta?
– Da de unde. Mă doare inima de zici că mor! răspunde acesta cu gura până la urechi
În primul rând, e teama de boală. Afecțiune pe care deja o ai, sau pe care ți-e frică să nu o găsească doctorul în urma unui consult.
– Nu mă duc la doctor mă!
– De ce?
– Mi-e frică să nu-mi găsească ceva nasol!
Pe de-o parte înțeleg gândirea asta. Doar și eu fac aceeași chestie. Pe de altă parte însă, am observat pe propria piele, cum în urma unui consult mi s-au găsit din timp niște afecțiuni, care, cu timpul, puteau fi destul de nasoale. Mi-e greu să folosesc “mortale“, mai ales când vorbesc despre propria persoană.
Anul trecut aveam probleme cu inima. Treaba începuse cu 3 ani în urmă, când mi s-a făcut o cardiogramă, așa, de test. A ieșit foarte nasoală. Mi s-a făcut a doua, apoi a treia, cu două aparate diferite. Doctorul se uita pe diagrama aia și dădea din umeri. IAr când vezi așa o chestie, parcă nu-i deloc a bună. Am repetat analizele anul trecut. Analize, adică electrocardiograma. M-am dus, mai de bunăvoie, mai silit de durerile de inimă, la spitalul de urgență. Serios, nu-mi dau seama cum vrea cineva să muncească în vacarmul ăla…
altă cardiogramă, cu rezultat incert.
– Trebuie să vă luăm sânge!
– De ce?
– Cardiograma a dat un rezultat ciudat. Aveți x-ocitele (Dumnezeu știe cum le zice) sărite din gamă.
– Bun și atunci?
– Vă luăm sânge. Dacă e negativ, este OK, nu aveți probleme cu inima!
– Și dacă e pozitiv?
– Dacă e pozitiv, Doamne ferește, ați avut un preinfarct!
Am stat 3 ore ca pe ace, gândindu-mă cu teamă să nu sufăr de inimă. Îmi aduceam aminte de faza din urmă cu trei ani, unde un medic de specialitate se uita pe diagramă cu ochii rotunzi. Atunci am văzut și ce înseamnă să lucrezi la urgențe. Credeți că e totul ca-n filme, doar vă mai amintiți E.R. ei bine, filmul era o chestie așa, de nu arăta nici 10% din realitate.
Mi s-a spus că aia e o zi chiar liniștită, când au venit 3 bețivi care au făcut pe ei, unul plin de sânge, bătut, altul cu o rană accidentală la cap, o bătrână care se zbătea între viață și moarte. Ceva de nedescris. Nu știam ce să fac să treacă timpul mai repede, să-mi dea rezultatele. Dacă era nasol, trebuia internare de urgență. Dacă era OK, dădeam “bună ziua” și mă căram naibii de acolo.
Mi-am amintit cum, în urmă cu vreo 10 ani, am avut nevoie urgentă de salvare, de doctor, de un spital. M-am dus la o policlinică lângă mine.
– Nu avem serviciu de urgență! Luați o aspirină!
Nu voiam să sun la Salvare. Mai pățisem în urmă cu niște ani o boacănă cu ei. După 3 ore au sunat înapoi să mă întrebe dacă mai am nevoie de ajutor. Și mi-am adus aminte că există Hipocrat 2000 la 3 stații de tramvai de mine. Am sunat, au răspuns, am răcnit că am nevoie urgentă de ajutor în problema medicală X. În 3 minute a ajuns salvarea la mine. Plus un minut urcat cu liftul.
N-am avut nimic să le reproșez, deși, în urmă cu câțiva ani, când aveam tot așa probleme, degeaba am sunat la ei, deoarece nu aveau șoferi pentru ambulanțe. Un polei afară, un ger de crăpau pietrele. N-au avut atunci oameni. Nu le-am ținut pică, drept dovadă, data următoare când am sunat la ei, au ajuns în 4 minute la mine.
Acum, cu inima, după ce-am fost la spitalul de urgență, am zis să repet analizele și la Hipocrat 2000. Mi-am făcut programare, cea mai grabnică programare era după 2 săptămâni. Multă lume bolnavă de inimă, mi-am zis.
După cele 2 săptămâni am fost acolo, mi-au refăcut analizele, totul OK.
– Însă mai slăbește, că nu e chiar OK. Colesterolul este mare!
– Da, mulțumesc!
Și drept bucurie, am spart 20 de lei pe o șaorma și o cola. Light, ce-i drept. Trosneau E-urile între dinți!
Așadar, ultima dată când am fost “să mă caut” a fost acum doi ani. Iar pentru sănătate, mă apucasem să urc scările. Acum am făcut o pauză, că urcam la muncă zilnic câte 20 de etaje…
Articol participant la acest concurs.
Auzi, ai avut cumva vreun bunic finlandez ? Ca am impresia ca, din toate astea cate ni le spui noua, si cu ameteala, si cu mesa de par alb, si cu transpiratul asa pe o parte, si ca esti un pic surd, acum si cu EKG-ul asta….tocmai am citit pe wikipedia ca finlandezii au chestii din astea ceva mai des acolo intre ei. Dar nu trebuie sa te simti jenat nici tu nici finlandezii, ca fiecare neam are particularitatile lui, nici nu vreau sa intru ce e pe la suedezi adica, sau cati norvegieni au urechi asa ca Spock. Daca mai zici ca ai si un degetel mic asa mai stramb, de gen ca sta asa de la sine, adica fara sa vrei tu, ridicat delicat cand sorbi dintr-o ceasca cu cola, zau,precis ai avut stramosi finlandezi ! Dar e de bine, nu e e rau, ca daca ai stramosi finlandezi ai si “sisu”, adica vana din asta mai tare ca bradul in tine, treci de diverse obstacole, poti sa induri si frigul, ii bati si pe rusi in caz ca invadeaza cumva Bucurestiul, iar degetul ala asa mai stramb din nastere nu e ca esti cumva asa mai slab din fire, e special ca sa poti sa arunci lassoul dupa reni sa-i prinzi mai usor. Plus, ca bonus, in afara de ca esti ca un John Wayne al finlandezilor, ai si sanse mai bune sa decedezi subit, fara sa-ti dai seama si fara sa te chinui in vreun azil asa senil vreo 2 decenii.
Bunic nu. Străbunic cehoslovac. Dar cine știe și ăla săracu’ ce părinți avea. Mai știi, poate am și sânge de finlandez, ba chiar de eschimos, oricât nu-mi place mie frigul extrem…
E nasol cu doctorii. Ţi-am povestit odată şi pe facebook. N-am fost cu anii, şi când am fost era doctorul în stare să mă trimită direct la morgă şi nu alta.
Tocmai de aia, oricât nu ne-ar plăcea să mergem la doctor, trebuie să-l vizităm periodic. Poate găsi chestii care să ne scoată din groapă!
Acelasi lucru l-am patit si eu. M-am dus perfect sanatos (din perspectiva mea, fara nicio durere) si am plecat de acolo cu o gasca de trimiteri pe la diferite clinici/spitale/cabinete particulare.
Păi și ți-a fost mai bine după ce te-au vindecat de diferite afecțiuni?
este riscant sa te duci la doctor, in special cand crezi ca ai putea avea mai mult decat o simpla raceala.
E spre binele tău cică. Bine, și eu ar trebui să fac un control. Nu la cap, acolo e clară treaba, nimic nu-i în grafic!
Doctorul nu mananca, iar injectiile nu dor atat de tare. 😀
A, plus că unii s-au învățat că trebuie să le dai ceva la doctori, inclusiv la cel de familie, altfel nu te bagă în seamă…
Foarte bun articolul, chiar reflecta realitatea.