Pis Delea și sabia dreptății
Într-un ținut îndepărtat, la marginea unui codru întunecat și de nepătruns, se spunea că trăiește Gheunoaia, o vrăjitoare bătrână și fioroasă. Femeie cu părul lung și negru ca smoala, cu pielea zbârcită și ochii ca niște becuri de foc, ea își țesea farmecele în jurul unei case părăsite, adânc în inima pădurii. Legenda spunea că cine pășea în acea casă, nu mai ieșea niciodată viu.
Gheunoaia era cunoscută pentru setea ei nestăvilită de tinerețea și puterea bărbaților voinici. Din când în când, bărbați curajoși veneau din sate îndepărtate, atrași de faima ei sau pur și simplu pierduți în codru. Îi chema cu o voce dulce, cu promisiuni false, iar când intrau în casa ei bântuită, erau prinși în capcanele ei magice.
Casa ei părea de la distanță doar o ruină, cu ziduri prăbușite și ferestre sparte. Dar pe măsură ce te apropiai, ceva inexplicabil îți lua mințile. Un miros dulceag de flori necunoscute și o căldură ciudată te atrăgeau spre prag. Când voinicii pășeau înăuntru, casa devenea un labirint înșelător, unde pereții se schimbau, ușile dispăreau, și fiecare colț era plin de umbre care șopteau blesteme. Gheunoaia îi ademenea în mrejele ei, promițându-le bogății, faimă și putere, dar în realitate, ea le fura sufletele și îi transforma în umbre care păzeau casa pentru totdeauna.
Timp de mulți ani, nimeni nu a reușit să scape din vraja ei, până când a sosit în ținut un tânăr viteaz pe nume Pis Delea. El venise dintr-un sat îndepărtat, atras de faima lui Gheunoaia și dornic să-și dovedească curajul. Dar Pis Delea nu era ca ceilalți voinici care o căutaseră. El purta cu el Sabia Dreptății, o armă binecuvântată de preoți și forjată în focurile cele mai sacre, menită să biruie orice vrăjitorie.
Când acesta ajunse la marginea codrului, simți cum aerul devine greu și umed, iar frunzele pădurii foșneau ca și cum ar fi șoptit avertismente. Fără frică, își luă sabia și porni spre casa Gheunoaiei. Pe măsură ce se apropia, simți acea atracție misterioasă, acea dulce învăluire care îi amețise pe toți ceilalți, dar Sabia Dreptății strălucea și-l proteja, tăind vălul crîncenei iluzii aruncate de baba spurcată.
Gheunoaia îl simți venind și începu să-și pregătească capcanele. Umbrele se mișcau rapid prin pădure, șoptind numele lui, încercând să-l sperie:
– Pis delea, Pis Delea. vino, Pis Delea!
Dar tânărul viteaz nu cedă. Când păși în casa vrăjitoarei, totul părea ca o ruină prăbușită. Dar deodată, pereții se ridicară din nimic, ușile dispărură, iar un întuneric sufocant îl înconjură.
Gheunoaia apăru din umbră, înaltă și înfricoșătoare, ochii ei arzând cu o lumină roșie. Își ridică mâinile scheletice și începu să murmure vrăji, încercând să-l prindă în mrejele ei.
— Viteazule, lasă-ți sabia jos. Îți pot oferi puteri nemaiîntâlnite, tinerețe veșnică și aur căcălău, șopti ea cu o voce care părea să vină din toate colțurile casei.
Voinicul zâmbi ironic și scuipă la picioarele nălucii din iad.
— Nu mă poți păcăli, Gheunoaie. Știu ce faci cu cei care îți cad în capcană. Astăzi, vraja ta se va sfârși. Păi ‘tuz neamu’…
Cu un urlet de furie, Gheunoaia atacă, încercând să-l învăluie într-o ceață neagră care părea să absoarbă orice lumină. Dar Pis delea ridică Sabia Dreptății, care strălucea puternic, despicând întunericul cu o rază de lumină albă. Gheunoaia se retrase, simțind puterea sabiei. Știa că aceasta era o armă cum nu mai întâlnise.
— Tu… cum îndrăznești, nemernicule! țipă ea, vocea devenind aspră și înfiorătoare. Dar voinicul nu-i dădu timp să reacționeze. Cu o lovitură rapidă și precisă, Sabia Dreptății o lovi pe Gheunoaia direct în piept. Vrăjitoarea urlă, încercând să scape, dar Pis Delea cel vașnic nu se opri. Sabia tăie aerul, și cu o mișcare finală, îi despărți capul de trup.
Casa începu să se cutremure, zidurile se prăbușiră, iar umbrele eliberate se ridicară în aer, eliberate din blestemul Gheunoaiei. Pădurea redeveni liniștită, iar casa vrăjitoarei se risipi în vânt, ca și cum nu ar fi fost niciodată acolo.
Pis Delea ieși din codru, singurul care reușise vreodată să înfrunte Gheunoaia și să scape cu viață. Satul îl primi ca pe un erou, iar povestea lui deveni legendă. Sabia Dreptății strălucea acum mai tare ca oricând, iar numele lui Pis Delea rămase pentru totdeauna legat de vitejia și înțelepciunea sa, cel care reușise să pună capăt blestemului din codrul întunecat.
