Semnificația inelelor, pe degete
Până să mă însor, purtam 7 inele pe degete. Inele de argint, cu vulturi, cu gheare, rocker adevărat, mi-era frică și de umbra mea. Purtam inel și pe degetul mare. Mi se spusese că numai femeile poartă inel pe degetul mare, sau bărbații care vor rămâne singuri toată viața. Pe cine să crezi? Adevărat, văzusem într-un serial vechi cu dinozauri, O lume pierdută, cum tipa avea inel pe degetul mare. Mi-a lăcut și mi-am luat și eu unul. Apoi am auzit treaba aia cum c-ar fi pentru femei. Stăteam în dubii. Apoi am văzut un videoclip de la Prodigy, unde un tip smulgea un tapet de pe perete. Avea inel pe degetul mare de la mâna dreaptă. Cică să nu porți pe dreapta, numai homosexualii poartă așa și nu voiam să dau semnale aiurea. Ăla nu era gay, așa că am luat-o de bună. Dar totuși, de unde atâtea semnificații “din burtă“?
Am căutat pe site-uri și iată ce-am găsit:
1. Inelele purtate pe degetul mare
În Grecia Antică, degetul mare era asociat cu demnitatea masculină și cu prezervarea puterii bărbătești. Acesta era motivul principal pentru care se purta inelul pe degetul mare. În zilele noastre, se spune că cei care poartă inelul pe degetul mare sunt persoane care încearcă să fie sigure pe sine în orice situație.
2. Inelele purtate pe degetul arătător
Inelele purtate pe degetul arătător, purtate în special la mâna dreaptă, demonstrează dorința de putere. Acestea sunt, de asemenea, un simbol al unor trăsături de caracter precum discreția. În ceea ce privește semnificația inelelor purtate la mâna stângă, putem vorbi despre simboluri precum dorința de a încerca să pari ceea ce nu ești, megalomanie și inclinația către isterie.
3. Inelele purtate pe degetul mijlociu
Degetul mijlociu este locul perfect pentru a purta un inel cu care vrei să te lauzi.
4. Inelele purtate pe degetul inelar
După cum știți deja, semnificația inelelor purtate pe inelar evidențiază statutul familiei sau al unei doamne. Conform credinței vechilor egipteni, există un nerv care pornește din inelar, până în inimă, de aici și tradiția de a purta verigheta pe inelar.
5. Inelele purtate pe degetul mic
Acesta este semnul caracteristic pentru oamenii extraordinari. Este simbolul unui caracter artistic și creativ, având calități precum elocvență și putere de convingere. Sursa
Bun, sfaturi pentru femei, în mare parte. A, ne spunea și profa de istorie că prima oară au purtat inele bărbații, pe care le dădeau femeilor când plecau în luptă. În caz că mureau, să aibă și femeile o amintire de la ei.
Păi și atunci, rockerii ăștia? Sunt perfectE? Sau câte un inel pe fiecare deget se anulează reciproc unul pe altul, ca-n final să-și piardă orice semnificație?


Mai era un inel,nu ai amintit de el…inelul de la cravata rosie de pionier 🙂
Ca idee, multe inele pe mana poate reprezenta o arma, un box de valoare care-ti poate sparge fata de la primul contact. Cred ca si asta a contat in purtatul inelelor de catre barbati. La singurul pum serios luat in plina fata, am avut “norcul” sa fie un pumn de cocalar, cu ghiul…si a durut
Vezi.. dinte de aur instantaneu!
Stiati ca in Danemarca si Norvegia verigheta se poarta pe inelarul drept ? In Suedia e ca in Romania pe stanga. Musulmanii si brazilienii poarta inelul pe dreapta ca semn de logodna si dupa casatorie il muta pe stanga, iar grecii fac invers, il muta de la stanga la dreapta. Verigheta pt barbati de nivel asa mai obligatoriu a fost introdusa tarziu in tarile astea crestine moderne (de fapt in secolul 20, dupa al 2lea razboi mondial) si e tot un obicei comercial venit de la americani, (care au dorit sa foloseasca cumva si sa vanda fierul si otelul si alte metale ramase de la materialele de razboi si la barbati, ca nu doreau sa ramana cu stocurile nefolosite). De fapt incercasera si dupa primul razboi mondial insa nu prinsese asa de tare la public, care se stie ca a fost mai destrabalat asa in perioada interbelica.
Americanii au inventat ff multe traditii pt popoarele europeene, si asta, si pe Mos Craciun, si Valentine’s Day, si Halloween, ba chiar si ziua de 1 mai ca zi a oamenilor muncii tot de la americani vine, plus chiar si culoarea roz pt bebelusii fete si bleu pt baieti a fost inventata tot in America, pt ca anterior moda din Franta era bleu pt fete si roz pt baieti, bleu fiind considerata o culoare mult mai delicata decat rozul !)
Cand am zis de verigheta pt barbati obligatorie era vorba de asta pe care trebuie sa o porti un timp indelungat dupa casatorie pt ca pt ceremonialele de casatorie religioase era folosit anterior un singur inel pe care preotii il treceau asa ritualistic si pe degetele barbatilor si ale femeilor in ritualurile respective asa in mai multe faze si la ultima faza finala inelul ramanea la femeie. Dupa ce au introdus americanii moda ca e obligatoriu sa existe 2 inele, imediat toate bisericile, zau, pana si cea ff traditionala BOR, si-au modificat ritualurile ca sa foloseasca 2 verighete, nu doar una, in timpul ceremoniei de nunta. Insa nu trebuie sa dam vina pe BOR pt oportunism, pt ca m-am gandit ca asta fiind in perioada de dupa ce au venit comunistii, de fapt a fost un act de dizidenta din partea BOR ca sa ia partea americanilor ! Ha ! Ha ! Nici nu-mi trecuse asta prin cap pana acuma. Uite ca si BOR poate fi avangardista nu retrograda si inchistata in traditii vechi de 2000 de ani ! Adica se poate totusi adapta si la chestii culturale mai moderne…asta inseamna ca depinde de noi, de poporul care e afiliat BOR, sa isi asume raspunderea sa educe pe BOR alegand cutume culturale comerciale demne de a fi promovate de crestini, si nu trebuie sa ne simtim oprimati de BOR, ci trebuie sa ii educam asa cu binisorul, ca pe copiii mici, sa le dam impresia ca sunt dizidenti de exemplu…insa trebuie trebuie sa fim ff atenti ce ii invatam pt ca exista un risc, daca nu suntem atenti, de ex mai e putin si vom vedea la TV si preoti hipsteri, rapperi si cocalari plus maicute cu decolteu la sutane desi tot cu potcap pe
cap, dar asa mai ca Seherezada in partea de jos….aoleu ! Nu e bine asa ! Trebuie sa alegem cutume de bun gust pt a le prezenta pt BOR…de ex si grafitti ala cu Sf Gheorghe amic al dragonului comerciant de cannabis, ala nu e ceva ce dorim sa promovam pt BOR, chiar daca arta in sine e OK, dar pe aia o dam la musulmanii habotnici teroristi, nu la BOR, pt BOR trebuie sa alegem ceva asa mai educativ pt copii, de ex punem o imagine Disney cu sf Gheorghe prieten cu Lion King aparand-o pe Micuta Sirena, sau ma rog, e voie si arta moderna, nu neaparat Disney, adica putem alege asa ca de ex sf Gheorghe desenat mai cubist gen Picasso, adica nu trebuia sa-i puna un triunghi pe fata, ci trebuia un cap mai patrat plus si culorile, de ex
trebuia poate aleasa o tema de perioada albastra a lui Picasso…eu propun o
activitate de campanie pe bloguri in loc sa critice pe BOR sa se apuce de studiat
frumos istoria artelor, inclusiv moderne, plus elemente de pedagogie de educatie speciala, si sa sugereze campanii mai inalt calitative pt a educa BOR in mod moral
adecvat. Ca ei se vor lasa educati, numai ca trebuie sa stim sa devenim noi mai buni
educatori, nu doar sa radem de ei sau sa ne batem joc de ei…pt ca daca e vorba de ex de o persoana care poate are un handicap, de ex e retardat, (asa cum de altfel pare a crede lumea despre BOR), nu trebuie sa-l hulim si sa radem de el, ci trebuie sa-l ajutam sa invete si sa progreseze cu rabdare si cu intelegere. Asa e moral.
Plus desigur trebuie sa ii lasam sa ramana crestini ortodocsi nu sa ii fortam sa se converteasca obligat la protestanti (de ex cu imagini hip hop) sau la musulmani (de ex cu dragonul jucaus)…ma rog, nu stiu daca am nimerit-o cu imaginile astea, dar ideea de baza era ca BOR trebuie tratat ca un copil handicapat caruia totusi trebuie sa-i respecti orientarea, si apartenenta religioasa atunci cand il educi. Adica nu il abuzezi si nu dai cu pietre il el pt ca e retard. Ca asta chiar ca nu e moral nici dpdv crestin dar nici din dpdv al nici unei religii sau ideologii serioase chiar si pagane sau atee. Ci e ceva imoral asa cum fac cretinii aia din IS.
Si poate in timpuri si locuri cand biserica are chiar o mare putere reala dictatoriala absolutista, adica de ex ca in UE inainte de sec 17, sau ca in tarile alea musulmane ca Iran care functioneaza pe baza de sharia (adica clerul e la mare putere si e dictator), in cazurile astea e normal ca artistii sa se revolte, sa fie obraznici, chiar poate asa mai agresivi in anumite imagini sau pamflete, etc, insa in vremuri si locuri ca ale noastre, zau, nu merge asa si nici nu e nici moral, nici elegant, nici eficient, pt ca pare efectiv cum ca abuzezi un copil retardat. Mie asa mi se pare. Si daca arta are si functie politica, si functie educativa, pai atunci trebuie sa fie si morala si sa dea dovada de inteligenta si responsabilitate sociala mai ales intr-o societate libera si democratica in care ma rog, o fi inca democratia in curs de dezvoltare, dar e totusi in progres, nu se anunta vreo dictatura, mai ales nu una religioasa. Eu asa
zic.
Si ce zic NU este de loc anti-Charlie sau anti-blasfemie. Ci e ceva asa ca promovarea unui ideal mai nuantat de competenta si morala in activitatile artistic-politice, care sa fie totusi inteligente si educate, nu de-a dreptul cretine si analfabete si abuzive. Ca totusi sincer cred ca exista o diferenta intre un om moral si integru care lupta
pt libertate si democratie si binele social, inclusiv chiar si binele unora pe care ii consideram mai “retarzi”, si un om care “lupta” doar asa cu bataia de joc si cu dat cu batul in cap sau mai rau.
Dar altfel da, pot fi de acord ca BOR poate fi considerata ca un copil cu handicap asa mai retard si ca are nevoie de servicii de educatie speciala, inclusiv cursuri de terapie prin arta si cursuri de ergoterapie si interventii comportamentale, cursuri de sensibilizare culturala, etc…desigur la nivel de efort asa pe termen lung, nu asa dai o carte la un copil orfan si handicapat si te pozezi cu el pt imaginea personala si pe urma il lasi sa se descurce singur, ci cu efort asa sustinut, pt ca nu cred ca e usor de educat social un copil cu retard mintal. Plus eu NU sunt de acord cu eutanasia, pur si simplu NU sunt de acord. Si chiar daca aveam si niste dubii pana acum legate de pedeapsa capitala, (in cadrul societatii civile), uite ca acum m-am decis ca sunt impotriva pedepsei capitale in codurile civile penale.
Prevad ca Ardeleanu va opina acuma ca am dementa HIV ! Ma rog, abia acum mi-am dat seama de unde e si tendinta asta de a da diagnostice neuropsihiatrice…pt ca tocmai am citit articole de ziare serioase care faceau inventar de semne neurologice pt pres Iohannis de m-am si speriat, zau, am citit chestii de gen ca e “abulic”, “apatic”, “confuz”…zau, chiar ieri am comentat undeva ca poate e cazul sa ii sugeram sa mearga la medicul de familie pt o evaluare si eventuala trimitere la specialist, ca macar sa nu il avem pe constiinta…mai ales ca pare a acumula asa diverse semne care arata o posibila afectiune care progreseaza destul de rapid, asa nu chiar acut dar nici cronic, totusi subacut, dar tot ingrijorator, mai urmeaza sa vad cand va aparea descrisa si “afazia”, (adica probleme
de comunicare)…ce ne facem daca are ceva
grav, ca de ex…Doamne fereste, bat in lemn de 16 ori… (dar m-am uitat pe wikipedia), panencefalita sclerozanta subacuta, (sau boala vacii nebune)…ca e totusi presedintele tarii ?! O fi caz sa sune cineva la 112 ?
Iata-ma c-am ajuns Rudolph! Bine te-am gasit. Nu pot sa-ti pun un diagnostic pentru ca simptomele sunt destul de numeroase si complexe. Nu inteleg de unde ai energia sa debitezi atatea prostii. Ai scris mai mult in comentarii decat tot articolul. Esti instabil psihic. Intreaba pe orice om normal si-o sa-ti spuna ca nu e posibil sa se ajunga de la inele la Lion King 🙂
Ha ! Ha ! Daca nu scriaua asta nici prin cap nu-mi trecea ca ar putea sa existe asa de multe clipuri cu desene de fuziune Lion King + Lord of the Rings ! Ma tot uit la ele de vreo 20 de minute bune !
https://www.youtube.com/watch?v=JmLCPdZbZGk