Soția prietenului tău e o scorpie. Cum deschizi subiectul?
Iată un subiect pe care puțini s-ar încumeta să-l dezbată. Ce-ai face dacă soția unui prieten se comportă execrabil cu tine?
Aici avem, evident, mai multe situații.
– ți-e amic;
– ți-e prieten bun;
– e cel mai bun prieten al tău.
Soția lui se comportă aiurea cu tine:
– de față cu el;
– fără ca el să știe.
În cazul în care ți-e amic, ai două variante – ori riști să strici amiciția cu el, ori taci chitic. Dacă ți-e prieten, te gândești de când îl știi pe om. Dacă sunteți prieteni de mai mult timp decât el o cunoaște pe soție/ prietenă, îi poți spune așa în treacăt să nu se supere pe tine dacă și tu te comporți execrabil față de ea.
Dacă ți-e cel mai bun prieten, vorbește cu el deschis.
– Băi, nevastă-ta asta e așa scorpie cu toată lumea, sau numa’ pe mine nu mă poate înghiți?
– Cum adică mă?
– Păi de când ne știm m-a tot călcat pe coadă. Am tăcut o dată, de două, de cinci ori, că ne cunoaștem, dar să-mi facă întruna mizerii d-astea… îți pierzi toți prietenii, nu numai pe mine!
Mie mi s-a întâmplat când stăteam de vorbă cu un amic să înceapă nevastă-sa să vocifereze că-i țin din drum, că au treabă, că putem vorbi la telefon, că X, că Y. Ăla stătea ca boul și zâmbea prostește ridicând din sprâncene. De atunci nici că am mai avut mai mult de 3 minute de vorbă cu el. Dacă e prost și stă sub papucul ei, apăi așa să rămână, ăla nu-i bărbat. Ideea e că așa a pierdut cam 3 prieteni (din câte știu eu), din cauza neveste-sii care a știut să se facă de nesuferit. Aștept să-l văd peste câțiva ani, dacă și-a revenit sau are voie să respire doar cu încuviințarea scorpiei soției.
Comments
Related Posts
-
Fii eficient și închiriază o mașină. Nu de oriunde, ci de la FMN Rent
No Comments | Jul 9, 2021 -
VORBE DE DUH!…
No Comments | Jan 17, 2019 -
Ești cinstit?
2 Comments | Aug 23, 2014 -
Numai filme proaste
6 Comments | Apr 24, 2013
Add a Comment
Cancel reply
This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.


1. Ce s-a intamplat cu blogul tau ? Ca parca era mai simpatic inainte. Te rog sa-ti revii.
2. On topic, cazul de mai sus cu prietenul tau cere psihoterapie de sprijin pt tine similara cu terapia de doliu, pt ca e clar ca esti pe cale sa mai pierzi un prieten. Trebuie sa tii cont de cele 5 stadii ale durerii legate de un doliu:
– negarea si izolarea-adica refuzi sa accepti ca se intampla si te retragi din mediul tau normal…ceea ce cred ca s-a si intamplat pt ca ai lansat acest articolpe tema, “Nu se poate asa ceva !” plus ti-ai parasit tema blogului normal si jucaus si te-ai retras in pustnicia aceasta a acestei noi teme de blog
= furia- ai inceput sa ti-o exprimi pe la sfarsitul articolului plus am impresia ca ne indemni si pe noi sa ne manifestam acea furie si dezaprobare intensa si suparare fata de sotia prietenului tau
= negocierea- eu incerc acuma sa te ajut sa pasesti in acest stadiu prin a incerca sa evit sa raspund on topic
– depresia…zau, mi-e si frica cand ma gandesc ce trist vei incepe sa te simti in viitorul apropiat, mai ales ca precis vei primi mai multe comentarii ca la lume nu le place tema asta noua a blogului tau decat comentarii despre prietenul tau, care ala oricum e dus, nu mai exista pt societate, deja si-a luat adio de la tine prin acel zambet trist pe care tu refuzi inca sa-l accepti, insa cu care va trebui sa te consolezi, chiar daca devii mai deprimat, dar asa e progresul in psihoterapie, scopul unei psihoterapii de adevarat succes fiind sa ajungi deprimat…insusi dl S Freud a zis, “ce bine ar fi ca eu, ca medic terapeut psihiatru sa pot fi in stare sa-mi ajut mai multi pacienti sa devina nefericiti (deprimati) normali obisnuiti (decat nefericiti nebuni la cap, speciali de exceptie, adica asa ca tanarul Werther sau Anna Karenina sau Emma Bovary, de exemplu, care au ajuns personaje de roman de trista amintire)”, deci ideea de baza e ca trebuie sa devii deprimat si numai asa psihoterapia e considerata ca a avut succes, daca nu esti deprimat si nefericit, iti mai trebuie ajutor psihiatric…efectiv nu inteleg de ce toata lumea cauta fericirea si toti sunt indemnati sa gandeasca pozitiv peste tot si sa-si caute fericirea peste tot pe Internet, pt ca e clar ca nu e in binele lor, plus ce bine-mi pare ca Danemarca nu mai e pe primul loc la fericire si acum e Elvetia, ca incepusem sa ma ingrijorez, si ce bine ca Romania e pe locul 86, asta e o pozitie chiar ff buna, care arata un progres ff bun
= acceptarea; bine ca totusi pana la urma exista sanse bune ca sa iti revii la blogul de tema veche, cel putin sper ca vei ajunge cu bine in acest stadiu
Aoleu ! Ce s-a intamplat ? Si-a revenit blogul ! Zau, cand dadusem click de pe Facebook catre articolul asta, initialm-a dus pe o pagina asa ff deprimanta, alba si cu textul scris asa pe hartie si fara desene si chestii dragute asa ca acuma, am crezut ca iti schimbasesi tema blogului, dar poate ca e o chestie d ebrowser, sau o fi de la Facebook, habar nu am
Facebook sux…
De ce neaparat sifilitic si nu alta infectie sau afectiune de sistem nervos central ? Adica totusi azi neurosifilisul e destul de rar, (desi desigur ca BTS se mai intalneste in stadiul 1, adeseori si 2, dar e de obicei tratat, ca s-a inventat penicilina, asa nu prea are sansa de a ajunge in stadiul 3), deci exista alte maladii de creier mult mai probabile decat sifilisul…ultima boala BTS pe care am facut-o eu a fost gonoree acum vreo 2 ani, (ca e ff prevalenta in Scandinavia, si o poti lua ff usor, chiar si cu precautii, adica de ex pemine doar ca m-a mangaiat unul pe fata asa fugitiv, nici macar nu am apucat sa fac altceva, si am si facut conjunctivita gonococica, ca tocmai se masturbase fara protectie, si dupa aia s-a apucat sa ma mangaie pe mine pe langa ochi fara sa se fi spalat pe maini…adica, scriu mai mult cu gandul la tineretul cititor, exista situatii si situatii si trebuie sa stim sa ne protejam plus sa ne impunem punctul de vedere prin a insista ca lumea sa se spele pe maini dupa ce faca laba, fie ca doreste ulterior sa ne mangaie pe ochi sau sa ne traga un pumn in ochi, e ff important ca ei sa fie spalai pe maini), insa totusi gonoreea e tratabila si de obicei nu afecteaza creierul…