Suntem o țară de pândari!

Nu m-am ferit niciodată de muncă. Tocmai de aceea nu mi-e rușine să recunosc că n-am avut întotdeauna un job la birou, bine plătit etc. Au fost și cazuri în care eram pe stradă. Am început să lucrez la săli de net, acum 15-16 ani încă erau la modă. Venea clientul, cerea o oră de net, o oră de Counter și o cafea. Da, făceam cafele, curățam după ei (ce mizerie lăsau unii în urmă… semințe, mucuri de țigară – pe atunci aveai voie să fumezi înăuntru) și pregăteam stația de lucru pentru alt client. Noaptea era bairam. Adică, vorba vine, nopțile erau cele mai liniștite. Veneau “băieții veseli” pe la 11-12 noaptea și-și luau până la 6 dimineața. N-aveau treabă cu tine.
Câtă meserie am furat eu de la clienți atunci. Am învățat cum să dai jos interfața de contorizat ți să stai pe net gratis, cam la orice sală din București (80% aveau aceeași interfață), cum să-ți cumperi domenii cu CC-uri “împrumutate” de la chinezi și americani, dar mai ales cum să te conversezi cu gagicile cu webcam. Nu știam eu ce e ăla videochat, însî clienții fideli plăteau cu cardurile sus amintite convorbirile fierbinți.
Am învățat cum să intri în serverul de Linux și să scanez IP-uri. Umpleam Undernetul de BNC-uri e E-mechi. Mă apucase anul trecut dorul de mIrc. am intrat și-am văzut încă canalul meu, #dude, că avea X pe el. Acum nu mai e, s-a pierdut contul cu acces de 500. Îl ținea un prieten care mai intra din jumate în jumate de an, să mai scaneze, așa de joacă. Oricum, acum dacă sunt 3000 de inși pe Undernet e bine.
Și tot așa, amintindu-mi de pe vremea aia, am văzut că Black Studio face angajari pentru videochat. Salariul la timp, transparență în câștiguri, totul OK. Și-au păstrat renumele. Mai ales că au investit masiv și totul se observă.

Visit allwallpapersfree.blogspot.com

Treaba cu sălile de net a durat cam 3-4 ani. apoi am fost angajat câteva luni la o firmă italiană care, am impresia, făcea mânării. Aveam de “curățat” semnături ale clienților de pe foile bancare scanate. Ei ziceau ca data viitoare când semnează clientul, sistemul să-i arate mostra de semnătură. Semnătură pe care noi o culegeam dintre liniile punctate și ștampilele de deasupra.

După câteva luni mi-am găsit de muncă la Alianța Civică, unde introduceam în calculator date ale deținuților politici din România, în perioada comunistă. Ce citeam acolo… Sentințe anapoda tde te făceau și să râzi și să plângi. Un țăran scuipase șeful de post în obraz. A primit 12 ani de muncă silnică. Altul a furat o gâscă, 6 ani jumate. altul a zis ceva nasol de Gheorgiu Dej, a luat 15 ani.

Apoi am început munca “pe bune”. Edituri de carte, Libertatea, CECCAR, altă editură de carte. Și în 2013 m-am văzut nevoit să mă angajez paznic pe aeroport. Nu făceam nimic toată ziua. Numai că stăteam în picioare și patrulam. Pe căldurile alea cu 40 de grade, o minunăție să patrulezi. Noaptea mă uitam la seriale pe telefon. ÂBa într-o noapte am băgat în perimetru (pe pistă), trecut de vamă, și-un laptop. Mă și mir cum de nu m-au luat ăia la întrebări. Că eu trebuia chipurile să păsesc acolo terenul și pista pe care ateriza un avion pe zi (la Băneasa lucram, unde nu-s decât avioane particulare).
Patru luni am muncit acolo, cu rele, cu bune. Rău era când voiam la toaletă, căci așa ceva nu exista pe câmp. Bun era noaptea când de la 2 pe la 5 puteai dormi cam fără probleme.
Și mai venea noaptea mobilul. Adică echipajul mobil. Stăteam cu ăia de vorbă și-o oră întreagă. Povesteam câte-n lună și-n stele.
Și de la nea Mitică am învățat vorba asta:
– Am ajuns o țară de pândari, mă băiatule!
– Cum așa, nea Mitică?
– Păi uite mă, acu eu paznic, tu la fel. Eu am lucrat 35 de ani la combinat, tu ai lucrat 10 ani grafician. Și uite unde suntem.

Avea dreptate. Alt coleg din altă serie fusese director de uzină, altul căpitan de vapor. Sportivi? Aveam doi foști boxeri, certați cu Rudel Obreja, nu-i angaja nimeni ca antrenori pe niciunde. Și uite așa, din toate meseriile, de toate vârstele, noi nu eram decât simpli pândari.

Comments

comments