Trebuie să cunoști un contabil, un doctor și un avocat

După 40 de ani de viață am ajuns la concluzia că trebuie să cunoști contabil, un doctor și un avocat. Și dacă ești prieten cu un polițist, cu atât mai bine. Sau ai prins jackpotul dacă cel mai bun prieten al tău e senator sau parlamentar. Atunci ești salvat de aproape orice tâmpenie pe care-ai face-o, după modelul românesc, PCRB – Pile Cunoștințe, Relații, Bani.

Însă noi, pătura socială de mijloc (ce-a mai rămas din ea), trebuie să-i avem pe cei trei amintiți mai sus. Doctorul, contabilul și avocatul.

Doctori cunosc sau, în caz de nevoie, știu cui să mă adresez. Contabili, slavă Domnului, găsesc pe orice drum. Dar avocat iscusit Sibiu, unde pot găsi? Mi-am pus întrebarea asta zilele trecute când m-a sunat un prieten că dacă știu vreun avocat bun să-i recomand. Eu, care nu știam nimic de avocați în afară de filmele americane, am ridicat din umeri. Altceva nu mă putea întreba, unde găsește o iguană de cumpărat, sau unde îți poate monta 6 roți la mașină… chestii uzuale.

Dar nu nene, “știi vreun avocat bun“?

Pentru prima dată când am auzit de avocat, eram mic, și bunică-mea zicea că se judecă pentru o grădină cu un văr primar. Că ăla era și el moștenitor oarecum, însă exista și un testament prin care el primise pământ în altă parte, mă rog, n-am înțeles eu mare lucru. Știu că atunci, în anii 80-90 era la modă aia cu “noi vrem pământ“. Bine, bunicii mei îl puteau lucra, în timp ce vărul ăla al bunică-mii, fiind bețiv notoriu, voia, de fapt, să vândă pământul ăla pe care-l lua de la noi.

Și atunci a vorbit bunică-mea cu cineva care știa pe cineva care știa din auzite de un avocat. Deci, pasăre rară. Și s-au judecat ei timp de câteva luni, s-a dus bunică-mea cu acte în sala de judecată, ăla trimisese doar un avocat, fără să vină și el. Până la urmă, s-a ajuns la concluzia că grădina, conform testamentului, era a bunicii, iar pământurile ălui erau ale lui, fără să fie alt proprietar. Nu că bunică-mea și-ar fi dorit vreodată pâmântul ăluia.

De asta mi-am adus aminte instantaneu când m-a întrebat ăsta dacă știu vreun avocat. Ce puteam să-i zic? Povestirea de mai sus? Nu se putea, că ăla voia un răspuns, da sau nu, nu o poveste de acum 30 și ceva de ani. Așa că i-am zis:
– Normal că știu mă, cum de tu nu știi?
– Păi nu am avut nevoie…
– Nici eu, dar asta nu înseamă să nu fii informat!

În timp ce ăsta se gândea ce să-mi mai răspundă, eu am dat o căutare rpidă pe internet și i-am găsit avocatul iscusit de care avea nevoie urgent. I-am zis că-n caz că are câștig de cauză, să-mi dea și mie 10%. Cică o să dureze ceva, dar pâmă la urmă, mă “fericește” și pe mine, c-am fost băiat de comitet și l-am ajutat la nevoie. Vedeți de ce e bine să fii tot timpul informat?

Apropos, voi cunoașteți un avbocat, un doctor și un contabil? Dacă nu, lăsați-mi mesaj, că vă ajut.

Comments

comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Read more:
Fan brânză?

Și-a venit și un nou nivel din superBlog. Cică ești fan brânză? Cât de damblagiu să fii? Cum adică mă...

COVID 19-CE ESTE SI CUM IL PREVENIM!…

O familie de medici infectionisti din Milano,din tara care a avut si are f mult de suferit de pe urma...

IN CAUTAREA ADEVARULUI (PIERDUT), CATE CEVA DESPRE MINCIUNA!

Din cate se stie (daca se stie?!) atunci când cineva minte, nivelul de stres din organism creste si apar mai...

Close