Trei filme de neratat!

Și săptămâna trecută a fost una plină de filme. Unele bune, altele mai puțin bune, altele foarte bune. Dintre cele foarte bune, vă recomand trei dintre ele.

1) Dunkirk
Fără să fie un film clasic de război, plin de explozii și împușcături, Dunkirk reușește să te țină cu sufletul la gură pe toată durata sa. Între 26 mai și 4 iunie 1940, armata germană a înaintat atât de mult pe țărmurile franceze, încât trupele aliate au fost obligate să se retragă. Și nu mai aveau unde decât pe mare. Însă navele de război erau prea puține, mari, greoaie și o țintă sigură în bătaia gloanțelor Luftwaffe. Atunci s-a luat hotărârea ca și navele particulare (de agrement) din Anglia să ajute la evacuarea soldaților aliați din Franța. Cu toate că soldații se așteptau să fie primiți acasă cu ocare deoarece au fugit “cu coada între picioare“, au fost primiți cu urale, flori și lacrimi de bucurie.
Churchill spera ca maxim 30.000 de soldați să fie salvați în acea periadă, însă omenia posesorilor de bărci a reușit salvarea a peste 338.000 de soldați.
Un film excelent, unul dintre cele mai bune 3 filme de război (după Fury și Hacksaw Ridge). Nu veți avea parte de sânge și creieri zdrobiți de senile, ci de un film despre omenie și ajutorul dat semenilor în pragul unei morți iminente. Iar personajul lui Tom Hardy… m-a făcut să lăcrimez!

2) Better Watch out!
Unul dintre cele mai bune thrillere văzute în ultima vreme, în care nimic nu este ceea ce pare. Într-o familie tipic americană, părinții sunt “obligați moral” să plece într-o vizită, iar copilul, un puștiulică ahtiat de jocuri pe calculator să fie lăsat în grija bonei, o tinerică. Nu mult după ce părinții acestuia pleacă, în casă încep să se petreacă lucruri cel puțin ciudate. Ba un apel telefonic în care nu vorbește nimeni, ba o siluetă care apare în geam, apoi dispare, ba bătăi în ușă, unde apoi să nu răspundă nimeni. Nu este filmul tipic de groază, în care un criminal încearcă să-i ucidă pe cei din casă, însă se poate observa cum o minte diabolică se poate ascunde în spatele unei fețe aparent nevinovate. Ei bine, după părerea mea, această minte (cu toate că este fictivă, într-un film), este mult peste cea a lui Ted Bundy. Un film pe care merită să-l vedețiși să-l păstrați pentru revedere peste 1-2 ani.

3) Singularity
Inițial filmul pornise foarte frumos, când m-am apucat să scriu acest material. O idee nu tocmai originală, ci copiată după “Terminator – Genisys“. Se pornește o inteligență artificială care în teorie ar trebui să rezolve problemele omenirii. Și acelei inteligențe i-a luat fix o miime de secundă să-și dea seama că omul e marea problemă a omenirii. Așa că a lansat bombe cât cuprinde, în toate orașele planetei. “8 miliarde de oameni au pierit peste noapte“. Restul de oameni rămași în viață se ascundeau de roboții care aveau un singur țel: “ucide orice om“. Și uite așa, povestea începută ca “I, robot“, trecută prin “Terminator 5“, apoi prin “Terminator 4” – cu un robot care nu știa că e robot, ci om, infiltrat pentru a prinde și restul de oameni, se pierde încet încet, culminând cu un sfârșit de-a dreptul…

Comments

comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Read more:
Becul. Acest obiect multifuncțional

Auziți mă fraților știre aici. O brăileancă de 37 de ani a ajuns la spital. Pentru că, știind de legendarul...

Mesaj pentru Rusia

„Voi spune tuturor francezilor care cred că Statul Islamic nu va ajunge cu adevărat în Europa că, dacă Allah va...

Pompeii. Dragoste, vulcan, moarte!

Dacă ar trebui să exprim filmul Pompeii într-un singur cuvânt aș declara EMOȚIONANT. Însă nu emoționant de să-ți dea lacrimile....

Close