Ai mânca cu mâna, laolaltă de-o șatră de țigani?

Prin anii 50, sora bunică-mii, se măritase cu un ofițer, viitorul unchi al meu. Acesta, Radu Stoica pe numele lui, a fost un om deosebit. A luptat pe front, a fost rănit la piept, un glonț i-a distrus pectoralul stâng. Nu prea vorbea despre asta. Atunci nu-l înțelegeam, acum îmi dau seama de ce nu voia să discute despre acest subiect delicat.
Prietenul meu, Costin, când a venit într-o vară la țară, unde veniseră și unchii din Timișoara (unchiul Radu de acolo era, iar mătuși-mea se mutase acolo, cu soțul), l-a văzut cu o ditamai cicatrice pe unchiu-meu și l-a întrebat, ca un prost:
– Dar… cum de n-ați murit?
– Eh, zâmbise unchiu-meu, a trecut glonțul dintr-o parte prin veston și m-a lovit oblic, nu direct, alfel nu mai vorbeam acum.

În fiecare dimineață, unchiu-meu se trezea și se ducea de 2 ori la apă, cu două găleți. Fântâna era la vreo 300 de metri de casă, într-o vale. La dus te duceai de drag, dar la urcat, cu apa în brațe, parcă nu-ți mai venea să mai fluieri vreo doină…

În fiecare seară, el și mătuși-mea aveau câte ceva bun pentru copii. Ori că erau ursuleți Haribo, ori Boni-Bon, ori finetti duo, la cutiuță mică, în formă de inimioară, ideea e că, noi, spre deosebire de alți copii, știam și ce-i ăla dulce din alte părți, nu doar Ci-Co sau ciocolată Luminița (care, fie vorba între noi, era genială!).

Am făcut această introducere ca să înțelegeți, măcar parțial, ce fel de om era unchiul meu. Și o povestire pe care, noi, copiii o agream de fiecare dată, era cu unchiu-meu și șatra de țigani.

Demult, prin anii 50, la cantonul din sat, la Erghevița, așteptau trenul doar mătuși-mea și unchiu-meu. Trenul care îi ducea până la Severin, urmând ca de acolo până la Timișoara, să ia un accelerat.
Era vară, crăpete de cald, să fi fost ora 2 după-amiază, nici țipenie de om. Numai la canton, un bătrân cantonier, se perpelea de cald, la umbră stând, cu un radio lângă el. La câțiva pași, o casă părăsită de ani de zile, unde se aciuase o șatră de țigani. Un el, o ea și vreo 5 puradei, murdari și goi. Țiganul furase două lubenițe de prin sat, le spărsese pe amândouă și se apucaseră toți șapte să mănânce din ele, cu mâinile.

Unchiu-meu stă, se uită, se uită în altă parte, însă cu pofta nu te joci.
Și cum era el, îmbrăcat în uniformă de polițist, se duce lângă țigani și-i întreabă dacă poate lua și el din lubeniță:
-Da’ cum să nu dom’ șef, luați d-aci! zise țiganul, dând peste mână unui puradel.

Iar mătuși-mea, înmărmurită, stătea și-l privea pe bărba-su, ofițer de poliție, în uniformă, stând pe ciuci și mâncând cu mâna, dintr-o lubeniță furată, alături de-o șatră de țigani murdari.

A mâncat omul vreo 4-5 mâini de lubeniță, s-a șters pe mâini cu batista, a mulțumit țiganilor și s-a întors la mătuși-mea pe peron. După câteva minute a venit și personalul care i-a dus până la Severin.

Asta este una dintre povestirile pe care ni le spuneau ai bătrâni, seara, când ne strângeam toți în casă și povesteam.
satra_tigani_68487900

Comments

comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Read more:
3 retete de prajituri cu care nu dai gres niciodata

De fiecare data cand avem invitati dorim sa ii rasfatam cu cate ceva dulce. Insa pentru a crea o prajitura...

Cel mai bun joc video

Dacă ar fi să mă întrebați pe mine care este cel mai bun joc video, aș declara că e Mafia....

OARE ASA SA FIE, E CHIAR…VOCEA ROMANIEI?!

OARE ASA SA FIE, E CHIAR...VOCEA ROMANIEI? Intamplator sau nu am vizionat, si nu odata, atat cat am rezistat, mult...

Close