De ce au roșiile gust diferit?

O întrebare pe care mi-am adresat-o de multe ori: “De ce au roșiile gust diferit?“. De fapt, nu neapărat gust diferit, ci “De ce n-au roșiile niciun gust?
Răspunsul a fost clasicul “Pentru că sunt de seră“.

Hai să vedem ce e cu roșiile de seră. Sunt portocalii, roșii niciodată, iar gustul este aproape inexistent. Una e roșia de vară, de grădină, alta e cea pe care o iei de la magazin și-n toiul iernii, portocalie, mare, fără niciun gust.
Rosii Rotunde Romanesti

Ce înseamnă că-i de seră? Sera (după vagile mele cunoștințe) este un spațiu închis, destinal plantării fructelor, legumelor, florilor (de ce n-au trandafirii miros?), în condiții de temperatură prielnică. Adică în acea incintă, avem un micro-climat ce poate produce aceste roade. Sera poate fi o clădire sau un acoperiș de jur împrejur, peste un petic de pământ, făcut din sticlă sau nailon (prin care lumina solară poate ajuinge la fruct).

Însă nu înțeleg de ce n-au niciun gust roșiile astea de seră? De ce sunt portocalii? Au nevoie neapărat de lumina solară sau au nevoie de lumină puternică?

Mă gândeasc la producătorii de marijuana. Au plantații întinse, unde cultivă planta asta. Fiecare plantă are sistemul ei de irigație, lumina ei, distr-un bec puternic și ghiveciul ei. Și toate ies clasa A+, chiar mai bune decât cele de pe câmp.

Cum naiba de buruiana aia reușește să fie așa bună “în captivitate“, iar roșia e-o chestie chimică, fără gust, doar-doar să potolească foamea?

Și de ce trebuie să le importăm din Spania sau Italia? Ministrul Agriculturii și dezvoltării Rurale, domnul Achim Irimescu nu știe că putem și-n România planta legume și fructe? Repet, pentru a nu știu câta oară, avem al doilea cel mai bun cernoziom din europa (după Ucraina) și ne batem joc de el.

Italia și Spania sunt pline de “căpșunari” – oameni (în principal din mediul rural) plecați pentru un trai mai bun, la cules de legume și fructe în alte țări.

Mai țin minte și acum serele întinde de pe lângă Craiova (mergeam cu trenul către Severin) și erau hectare întregi de sere. Sticlă deasupra, cernoziom dedesubt, sistem de irigații și creșteau roșiile tone. Acum de ce n-am face chestia asta? Ar fi locuri de muncă (da, m-aș duce și eu să dau cu sapa la roșii, nu mi-e rușine de muncă), iar roșiile ar fi de 10 ori mai buine decât porcăriile chimice și fără gust importate din alte țări.

Sursă foto

Comments

comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Read more:
Nașterea unui delfin

V-ați gândit vreodată cum ar arăta nașterea unui delfin? O fi greu, o fi ușor? În filmulețul de jos veți...

Shadow people

E ora 2:01 și am oprit filmul Shadow people pe la 56%. Nu mă mai uit. Ce naiba mă, cum...

Evadare

Cum Spănăcelul vostru drag la ora asta stă iar patrulând la munci, vă las în compania unei fotografii grăitoare. Se...

Close