Despre vecini – 3

Prima parte
A doua parte

Şi aşa am ajuns la etajul 4.
Ăsta e unul din cele mai liniştite etaje. Ăsta şi 5-ul.
P-aici s-au cam făcut mutări în masă de populaţie, dar încerc să-mi aduc aminte ce şi cum.

În stânga scărilor n-am idee cine stă, să mă baţi… Nici nu mai ţin minte cine a stat acolo. E un fel de gaură neagră a amintirilor, mă uit la uşa aia, poa’ să fie şi cu nume pe ea… Mă uit ca la o integramă din limită de radical din pi, în fizica cuantică.
Adică ca un viţel la poarta nouă. E o expresie, eu n-am văzut vreodată un pui de vacă să se uite aşa… de-amboulea undeva. Darămite la o poartă nouă…
L.E. Stă unul negricios cu soţia şi o fetiţă de vreo 4-5 anişori. Cică omul e măcelar. Sau na, aşa i-am zis noi, şi vecinii de la 5, prietenii noştri. Foşti!

În capul scărilor stă ăla de dădea manelele la maxim zilnic. Asta când era mai mic, acum s-a mărit şi s-a lăsat de sportul ăsta extrem. Acu am luat-o eu. Nu cu manele la maxim, ci cu muzică rock. D-aia de sar vecinii pe geam. Deocamdată n-a sărit vreunul de la muzica mea, dar eu persist, poate-poate.
Mama lui are un butic, tatăl lui e despărţit de maică-sa, şi nu mai ştiu nimic de el. În schimb acum mă-sa e combinată cu un ţigan.
D-ăla mare, burtos, negru, care nu dă bună ziua. Niciodată. Să-l pici cu ceară. Chit că e femeie, bărbat sau copil. Mut ca peştele. Mă miram odată când am nimerit cu el în lift, şi eu trăgeam de nas.
– Aha, te-a prins şi pe tine?
– Doamne Dumnezeule, o voce… mi-am zis. Ce să mă prindă?
– Gripa asta care umblă prin oraş.
– Nu ştiu domne de nicio gripă, n-am văzut-o pe nicăieri, trag de nas le la prafurile alea americane.

A rămas blocat. Blocat e şi acum dacă-l vezi…

La mijloc nu mai ştiu cine mai stă acum… Stătea pe vremuri o tanti drăguţă foc, cu doi copii, care apoi s-a încurcat cu unu’, militar sau nuş ce era ăla. Ceva aşa… Impunea respect într-um mod ciudat. Avocat parcă, nu militar, Dumnezeu ştie. Numa în costume umbla, cu o servietă, parcă era scos din cutie şi lustruit…

Lângă lift stă o familie de treabă. Mama, tatăl, fiica şi fiul care s-a însurat şi s-a mutat. Cu ăştia n-am avut probleme niciodată, nu am ce să le reproşez.

La 5, în stânga stă un nene mai durduliu, cu voce piţigăiată. Cred că cu ăsta în afară de administrator şi aviator vorbim mai mult decât bună ziua. Mai zicem şi de vreme… Ştiu că nu bea nici să-l pici cu ceară…

Că ăsta de adineaori nu bea, e una. Dar ăsta din capul scării bea de stinge. Nuş ce stinge, că la atâta băutură trebuia să stingă toate incendiile pornite secolul trecut.
E un moş care în viaţa mea, de 23 de ani de când stau aici nu l-am văzut treaz decât de 2 sau 3 ori. Atât. Nevastă-sa stă cu nepotul, iar fata lor s-a măritat şi parcă s-a mutat cu bărba-su din bloc. Încă cercetez, că locul ei de parcare îl vreau eu, dar sunt încă în cartea de imobil.
Ştiu că ăsta de deasupra ei, între mine şi ea într-o vreme cam juma de an să fi fost, a reparat prin casă. Nu ştiu ce OZN şi-a făcut ăla în apartament, dar după atâta meştereală, bormaşină şi bătut, ar fi trebuit să-şi facă propria lui insulă înconjurată de ape învolburate pline de rechini investaţi cu malarie sârbească.
Mă şi într-o zi, mă apucase pe mine să dau o gaură în tocul uşii, să trag un fir.
Şi cum am luat o bormaşină d-aia de 30 de lei, m-am chinuit juma de oră sp dau 2 cm gaura. În lemn.
Şi sună aia la uşă, dosperată.
Că e ora 1 jumate şi copilul ei doarme.

Am rămas tâmpit. Mai mult decât eram.
– Adică eu dau o gaură o dată la 20 de ani, şi tu vii la mine că te deranjez?!
– Da, ăla mic al meu trebuie să doarmă. Între 1 şi 5 după masă e program de linişte.

Am lăsat-o în pace, de la 6 până la 9 seara m-am chinuit şi-am dat gaura aia tâmpită…

La mijloc stătea o vecină care a fost prietenă cu noi de când ne-am mutat în bloc, până s-a mutat ea, cam la sfârşitul lui 2005-începutul lui 2006.
Dar s-a mutat şi n-am mai ţinut legătura, mama a plecat şi ea în 2006 în februarie şi na… S-au tăiat legăturile. Păcat că erau vecini de treabă.
El era fost poţiţist, ea casnicpă, iar cu copilul am crescut. Câte bancuri, glume, jocuri video, convorbiri în reţea am făcut că ăla, ceva de speriat.
Acum 2 ani parcă am dat de el pe net, într-un ID vechi de mess. Abia mi-a zis 3 cuvinte, că e ocupat, că nu poa să iasă afară, că n-are mobil că etc…
I-a chemat taică-meu la nuntă, că da, venim, casă de piatră etc şi n-au venit. Ba într-un an, cam la 2 ani după ce s-au mutat i-a dat tata telefon lui să-i zică la mulţi ani. Şi i-a zis, vasul mă vezi că sunt vecinul de la 7. Da, da, te ştiu!
După 17 ani vecini, ajungem la da, da, te ştiu? Mă rog…

Lângă lift stă o familie compusă din soţ şi soţie. Atât ştiu despre ei. Nu ştiu când s-au mutat, dau au cam 10 ani cel puţin. Atât şi nimic mai mult.

Va urma. Data viitoare ultimele 3 etaje, adevărata casă de nebuni!

Comments

comments

6 Comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Read more:
LA VÂRSTĂ SENECTUŢII!….

Va ofer spre meditaţie şi spre luare -aminte, un mesaj considerat extrem de folositor celor dintre noi care se află...

,,AVANTAJELE”UNEI VARSTE:60 DE ANI!

O varsta pe care, normal, nu poti s-o eviti! Dar in multe cazuri (cu necazuri) unii, din nefericire, nici n-o...

Munca la CECCAR

Am lucrat la CECCAR un an jumătate, apoi am fugit mâncând pământul. Cea mai idioată organizație în care mi-a fost...

Close