Jepii mari – Babele – Sfinxul – Crucea Caraiman – Jepii mici

După încercarea de anul trecut, când n-am mai fost în stare să mai merg pe platou, din cauza lipsei de condiție fizică, cât și a apei, anul acesta am reîncercat să fac traseul complet. Și-am reușit. Foarte la limită, dar am reușit.

Am ieșit de la muncă la 6 dimineața, iar Pelky mă aștepta afară. Am plecat și pe la 8 și 10 am ajuns la Salina Slănic Prahova. Unde ca să nu stați la cozi, e bine să ajungeți între 8 și 8:30. după aceea, veți sta la coadă o grămadă de vreme. Biletul costă 22 lei pentru adulți și se acceptă doar plata cu bani peșin, deci nu au POS, nu puteți plăti cu cardul.
Drumul de la intrarea în mină până la salină durează 10 minute și se face cu un maxi-taxi deoarece liftul nu funcționează.

În salină sunt 12 grade, așadar s-ar cere o bluză cu mânecă lungă. Se poate dormi pe paturi, e o zonă special amenajată, cu muzică ambientașă (păsărele). Însă au fost câteva locuri închise publicului, n-am înțeles exact de ce. Din ce-mi spunea Pelky, mai restrictiv ca-n alți ani, când puteai merge pe unde voiai tu, nu erai îngrădit de nimic anume.

Mai jos câteva poze precum și filmulețe.


Am stat câteva ore, apoi am plecat către Sinaia. Și ca să facem încălzirea pentru a doua zi (tot traseul), ne-am plimbat prin oraș și-am fost la castelul Peleș. Unde am refăcut poze de acum 26 de ani. 

Ce mi-a displacut a fost faptul ca la Manastirea Maicii Domnului li se cereau bani de intrare turistilor straini. 2 de copil si 5 de adult. Nu mi-am dat seama daca euro sau lei, insa nu e normal asa ceva.

L-am luat la rost pe gagiul care impartea biletele si primea banii. S-a scuzat elegant a el face doar ce i s-a spus, ca e ordin de sus. Asta cu ordinul de sus e veche de cand lumea. Imi povestea taica-meu ca, de fiecare data cand ajungea in gara la Severin, era oprit de un militian si legitimat. Doar pe cei cu mustata ii oprea si-i legitima.
– De ce?
– Ordin de sus!

Am mai spus ca BOR a ajuns o mafie, nu ma mai repet. Daca vreti sa cititi acel articol, il aveti aici.

Apoi ne-am pregătit temeinic pentru drumul de a doua zi. Mici, bere, joc de cărți. C-așai frumos și sănătos. Numai că, nefiind foarte iscusiți în ale micilor la grătar, i-am cam ars. Căci trebuiau udați înainte de-a fi puși pe jar. Nu-i nimic, știm pentru data viitoare. Însă cârnații, dar mai ales costița marinată au ieșit de milioane. Zice-se că vom renunța la mici data viitoare în favoarea fripturii. Zău dacă mi-ar părea rău.

Nu am întins-o mult cu mâncatul și băutul, deoarece la 3 jumătate am dat trezirea ca sa purcedem la drum. Jumătate de oră până strângem totul să luăm cu noi, altă jumătate de oră până conducem până în Bușteni, apoi până intrăm în pădure. Căci am vrut să dăm pe la Cascada Urlătoarea, apoi s-o luăm pe drumul pe care nu l-am găsit anul trecut, către platou. Numai că de data asta l-am găsit. Trebuia să mai mergem 10 metri înainte și-l găseam.

Pe platou am ajuns mai repede decat ne asteptam, deoarece am scutit vreo ora si ceva de mers serpuit prin padure, luand-o pe unde anul trecut era stana. La Babele si Sfinxul am stat putin deoarece se pusese ploaia. Asa ca am luat cate-o ciorba de la cabana Babele (10 lei portia). Ne-am astamparat foamea si-am decis sa mergem mai departe, cu speranta ca ploaia se va opri. La cabana Babele nu exista apa potabila, asadar daca rugati la bar sa va umple sticla cu apa vi se raspunde in sictir ca e apa la bar, de cumparat. Macar ciorba a fost buna, la ceaun, avea de toate, numai ceapa cu sare langa nu. Ca mie asa-mi place sa mananc ciorba, cu ceapa.

Dupa vreo ora de coborat, am ajuns la Cabana Piatra Arsa, unde am dat de alti inospitalieri. Nu aveam semnal nici la Vodafone nici la Digi. Mi-a dat probabil nevasta cabanierului telefonul ei sa pot sa sun pe cineva. Apoi, pe la ora 15 am facut cea mai mare greseala pe care o poti face pe munte. Anume coborarea pe Jepii Mici. Asta dupa ce ne udase ploaie, iar pe jos inca era ud. Ne-am intalnit cu drumeti care urcau si declarau cu mana pe inima ca in 4 ore suntem jos. 

Bun, punem 2 ore in plus, deci pe la 9 seara ajungem si noi. N-a fost sa fie. Ultimii oameni pe care i-am vazut au fost 2 nemti care ne-au depasit cand faceam un popas. Aia erau in maneca scurta si adidasi in picioare. I-am revazut mai jos dupa vreo ora, cand intrau in padure. I-am vazut de sus, de pe stanci, unde eu mergeam mai incet, deoarece incepea sa se simta febra musculara. De de aici incolo devine atat de penibil ceea ce am de povestit…

Ne-a apucat noaptea in padure. Si inca eram departe de iesire. Picioarele nu ma mai ajutau de niciun fel, nu mai puteam sa ma tin pe picioare, asa ca bietul Cristi a trebuit sa mearga inainte, cu o lanternuta (o dracie cu o baterie – bine ca nu ni s-a terminat), sa lumineze drumul, apoi sa ma tina de mana, sa pot pasi si eu. Din loc in loc mai aveam de coborat pe stanci, tinandu-ne bine de lanturi sau cabluri, puse de salvamont. Evident, in unele locuri nu existau lanturi si trebuia sa coboram tinandu-ne de stanci, iarba, pomi sau de ce apucam. Am intrat in panica si-am inceput sa urlu. De vreo 3-4 ori, aducandu-l la disperare pe Cristi. I-am zis de 100 de ori sa sune la ISU. Visam ca vin aia cu elicopterul sa ne ridice, ma vedeam la TV plangand ca un copil, in timp ce pe burtiera era scris “Doi turisti neexperimentati salvati de pe Jepii Mici“.

Abia pe la ora 12 noaptea am vazut o lumina in fata. Un bec electric. Am plans de fericire, cum n-am plans nici cand am luat BAC-ul. Numai ca drumul nu ducea la acel bec, ci undeva in dreapta, in negura padurii. Am urmat drumul trasat cu cruce albastra. Nu mai puteam sa merg singur, ni se facuse frig, eu eram panicat iar Cristi nu stia ce sa faca sa nu ma mai auda.

Abia pe la 2 si jumatate am vazut liziera padurii. In sfarsit eram salvat! Numai ca de la iesirea din padure pana la masina mai era de mers vreo 40 de minute. Asta deoarece abia mai puteam merge si ni se facuse un frig ca-n mijlocul lui decembrie in Siberia. Cristi era ud pana la piele, eu eram cu tricoul uscat, insa pantalonii si chilotii erau fleasca. Deoarece in multe locuri a trebuit sa ma dau jos de pe stanci tarandu-ma pe fund. Pe stancile ude. Ba era cat pe ce sa cad intr-o prapastie de vreo cativa metri zdraveni.

Cu ocazia asta am aflat ca bocancii meu su sunt buni de vreme uda, chit ca sunt impermeabili, talpa lor alunecand pe suprafetele umede. Am ajuns la masina unde ne-am schimbat hainele fleasca cu schimburile (bine ca aveam ceva de rezerva), apoi am mers inapoi la Sinaia, la cabanuta.

Cristi a declarat ca minim 2 ani de acum inainte nu mai merge cu mine pe niciun munte. Nu-l condamn. Insa mie, dupa vreo 3 zile in care abia m-am putut misca, in care am vomitat si m-am stricat la stomac (am baut apa murdara din rau – ramasesem fara strop in padure), mi s-a facut asa un drag de munte, de abia il pot stapani. Pe Jepii Mari acum mi se pare urcarea floare la ureche, preconizez ca voi face traseul in maxim 6 ore data viitoare (daca mai si slabesc intre timp), fara sa mai facem popasuri lungi de 10-20 de minute. Fara sa mai ne oprim la cascada Urlatoarea, fara sa ne mai oprim sa facem poze, fara sa oprim sa culegem zmeura. Cred ca scutim vreo 2 ore de traseu daca doar mergem si facem popasuri scurte, fara multe poze, fara cules de poame. Poate doar asa traseul are 5 ore la urcare si vreo alte 6-7 la coborare pe Jepii Mici. 

Ca o chestie buna, a fost faptul ca, de data aceasta, mi-am carat singur ghiozdanul, la urcare, pe platou cat si jumatate din coborare, pana cand s-a intunecat. Partea nasoala e ca, pe langa istericalele facute, Cristia trebuit sa-mi care ghiozdanul, ba chiar in unele locuri si pe mine. Plus sa ma tina de mana, deoarece nu ma puteam deplasa.

Cat despre Jepii Mici, nu stiu ce sa zic. As risca o coborare daca urc sus cu telecabina de dimineata, ca in 10 ore sa stiu ca termin traseul pana sa ma apuce seara in padure. Trebuie sa vad care e descreieratul care sa coboare cu mine, din moment ce Cristi a zis ca nu mai vine cu mine in alte aventuri montane prea curand.

Comments

comments

3 Comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Read more:
Și-a fost Canibal Corpse!

Vineri seara a fost spectacol mare la Arenele Romane. Trupa americană Canibal Corpse, una dintre cele mai mari trupe de...

Curcubeu în păr

Ani de-a rândul ne-am obișnuit cu tunsorile și coafurile standard. Castron în cap, bob sau coadă. Iar când apărea vreo...

Jack Ryan – agentul din umbră

Am fost să văd Jack Ryan - agentul din umbră. Mi-a plăcut, însă nu m-a dat pe spate. Un gagiu,...

Close