Lumea teatrului este mult mai mult decât ceea ce vedem noi

Lumea teatrului este mult mai mult decât ceea ce vedem noi, de pe scaunele din sala de spectacol. Atunci când se lasa cortina, actorii zâmbesc larg, fiind hraniti de aplauzele pe care noi le oferim. Intre actorii celebri, deosebit de talentati si iubiti de public in teatrul de revista, Constantin Tanase a ocupat si ocupa un loc de frunte. El este considerat, pe buna dreptate, creatorul acestui gen artistic din tara noastra. Artistul s-a nascut la Vaslui, în 1880, intr-o familie modesta, iar pentru prima data a urcat pe scena la Gradina de vara “Pârjoala“, unde mai multi actori, printre care Zaharia Burienescu sau I.D. Ionescu jucau teatru popular.

Pentru ca a fost cucerit pe loc de aceasta viata uimitoare, s-a gândit apoi sa-si formeze un grup de actori amatori, care sa îi încânte pe cei apropiati. Prima lor reprezentatie a fost sustinuta chiar în beciul casei. Apoi, pe masura ce deveneau “experti“, au început sa joace teatru în hambare sau chiar în poieni, numarul celor care veneau sa îi vada crescând constant.

Ceea ce l-a consacrat pe C. Tanase în fata publicului este personajul caruia el i-a dat viata, si o voce puternica, acela al cetateanului simplu, umil si necajit  mereu în contradictie cu birocratia aparatului de stat. Constantin Tanase, marele artist, textier si autor de cuplete umoristice, s-a stins din viata in 1945.
Din deosebit de bogata si diversificata sa zestre umoristica, va ofer pentru astazi “UN ALGORITM AL CALCULUI DE PENSIE“, algoritm al carei valabilitate, veti vedea, este deosebit de actual!

Alta chestie
E scoaterea la pensie
Astazi esti functionar
Insa maine pensionar.

Poate te intereseaza
Pensia cum se calculeaza.
Ei, uite cum se calculeaza:
Din 35 de ani servici
Care vor fi socotiti
Scazi primii ani de scoala
Si absentele de boala,
Zilele de sarbatoare,
Orele suplimentare,
Plus un an si patru luni.
Tragi o linie si aduni.

Pe urma imparti la cinci, apoi
Ce-ti da inmultesti cu doi,
Scazi anul cand te-ai nascut,
Adaugi tot ce-ai scazut
Si la cifra ce-a iesit
Pui un zero la sfarsit.
Anii pentru insurati
Se vor socoti dublati

Adica ani de razboi
Socotind ca-n vremea asta
Te-ai razboit cu nevasta.
La totalul obtinut
Pui trei zero la-nceput
Scazi anii de celibat
Ridici restul la patrat

Si-astfel intr-o prima faza
Afli sumele de baza.
Apoi le extragi la toate
Radacinile patrate

Si la suma dobandita
Aplici cota cuvenita,
Care nu trebuie sa fie
Mai mare de 5 la mie.

Din suma ramasa bruta
Scazi 4 si 8 la suta
Trei la mie la pompieri,
Impozitul pe averi.
Supracota respectiva,
Taxele pentru coliva,
Cinci la suta pentru dric,
Pe urma nu mai scazi nimic.

Din totalul rezultat
versi 2/3 la stat
si restul ti se cuvine
nu stiu daca ma exprim bine

Ce parere aveti?! Apropo de valabilitate! Promit sa revin cat de curand cu o completare, hai sa-i spunem supliment la pensie!

Marc Ciubotaru

 

Comments

comments

3 Comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Read more:
Eşti perspicace?

Spanac, după cum v-a promis de ieri, azi vă loveşte cu-n mini test de perspicacitate. Se arată poza unui ceas....

Toamna!

Nu, nu voi scrie că vai dragă, s-a terminat vara, am rupt-o în fericire, vine toamna, să vezi ce naşpa,...

Semnificația inelelor, pe degete

Până să mă însor, purtam 7 inele pe degete. Inele de argint, cu vulturi, cu gheare, rocker adevărat, mi-era frică...

Close