Amintiri din comunism – Trăiască Tovarășu’ și Partidu’

Amintirea de mai jos s-a petrecut pe la începutul anilor 80. Nu mai țin minte exact de unde o știu, dacă mi-a zis-o taică-meu sau am auzit-o în altă parte, însă încerc să o așez pe “foaie” cât mai exact.

Plecasem cu nevastă-mea la Dorel și Rodica. Era ziua ăstuia și ne invitase pe la ei. N-am stat să umblăm după cadouri, am cules o sticlă de șampanie din comerț, un buchet de garoafe pentru Rodica și la 8 seara eram la ei.

Dorel deja era puțin luat în goarnă, se tratase cu niște țuică de țară de la socră-su, iar Rodica tocmai punea masa. Am mâncat, am râs, am glumit, na, ca oamenii la onomastică. Și-i vine lui Dorel ideea să jucăm niște poker. Evident, nu pe bani, ci pe porunci. Așa se juca pe vremea aceea.

Strâng fetele masa cât timp noi povesteam ceva despre fotbal și cum evoluează naționala condusă de Lucescu. Dorel pierdea mână după mână și i se puneau în cârcă niște porunci din ce în ce mai tâmpite. Porunci pe care le executa cu asemenea ușurință încât am ajuns să-l bănuiesc de trișarea meciurilor, astfel încât să piardă expre, doar ca să execute porincile date. nici până în ziua de azi nu am aflat adevărul, el se jură că le pierdea pe bune și acum.

Și cum știam că omul avea ceva cu “onor partidul” i-am trântit o poruncă de-a rămas memorabilă.
– Ieși la geam și urlă cât poți de tare ceva de Ceaușescu și partid.

Fetele imediat se activaseră mi au vrut să-l potolească să nu facă ăsta vreo prostie. Asta în timp ce râdeam cu jumătate de gură, dându-mi seama în ce situație îl pusesem pe Dorel. Însă el nu și nu, are de executat o poruncă, o duce până la capăt.
– Bă, nu fi tâmpit. Uite jos mașina aia de miliție cum stă!
– Lasă bă, n-aveți vopi treabă, că nu-mi fac nimic milițienii!

Jos, era, într-adevăr parcată o mașină de Miliție, iar amândoi milițienii erau înăuntru. Și Dorel deschide geamul larg și-n liniștea nopții (pe vremea aceea dacă se auzea ceva zgomot după 9 seara era sigur ceva suspect la mijloc), se aude:
– Trăiască Partidu’ și Tovarășu’ Nicolae Ceaușescu!

Fetele erau speriate, eu râdeam pe sub mustață, iar Dorel, a mai strigat încă o dată, și mai tare de data asta.
– Așa tovarășe, așa! Bravo! se auzi de jos.

Cei doi milițieni ieșiseră din Dacie și-l aplaudau pe un Dorel rămas tâmp în fața geamului…

Comments

comments