Ce frumos au unii, vilă cu piscină…

În mod sigur ați folosit/ auzit sintagma “vilă cu piscină“. că ați vrea și voi. Nu neapărat una mare, dar ceva să-ți fie pe plac. Să te poți bălăci în tihnă și liniște. Deoarece, pentru mine, e mai importantă piscina decât vila. Și veți vedea mai jos de ce:

Ce să faci cu vila? În câte camere stai? Îți ajung două. Penbtru mine, 3 camere sunt de ajuns. Hai, și un beci. Să-ți pui acolo colecția de vinuri. Sau dacă n-ai vinuri, pui acolo alte acareturi pe care le folosești rar. Și casa nu-ți va mai fi claie peste grămadă. Deci mie personal nu-mi trebuie ditamai vilă cu 20 de camere. Să mă trezeasc noaptea din coșmar că într-una din camere e vreo stafie. Și nu știu în care cameră anume e. Deci, nu merci. deocamdată. Veți vedea de ce deocamdată, mai jos.

Și-așa ajungem la piscină. Cu toate că nu știu să înot, aș sta în piscină 23 de ore din 24. Și pe timp de iarnă să fie apa caldă, iar pe timp de vară să fie îndeajuns de potyrivită încât să nu m-apuce frigul dacă e să bată puțin vântul. Deci pe undeva pe la 30 de grade.

Dar, ca să ajung să-mi fac piscină, e mult de muncă. Trebuie să am teren la curte, apooi să fie acoperită, ca să fie caldă apa/ atmosfera pe timp de iarnă. Apoi urmează costurile de întreținere. Și dacă la o piscină din aia gonflabilă sunt niște costuri considerabile, la una clasică, îngropată sunt mult mai mari.

Așa că mai bine, când am chef de piscină, mă duc la munte la hotel cu piscină. Și cu ocazia asta mai prind și niște aer curat, departe de oraș. Aia ar fi frumos, să ai o casă la munte. Cu teren destul, unde poți să-ți faci ce vrei… bani să ai.

Dar, cu timpul, poți să-ți faci. Anul ăsta piscina, cu ajutorul celor mai buni producatori piscine de pe piață, iar la anul o acoperi.

Trebuie un plan bine pus la punct. cum să ajungi la o casă la munte, cu piscină. Și ce-i o casă la munte? Cabană? Deci turiști. Deci, pe viitor, ilă. Și uite așa poți împușca doi iepuri dintr-o lovitură. Și vilă și piscină.

Și cu ocazia asta mi-am adus aminte de un banc din seria “Valetul John și Sir Anthony“:
Sună telefonul. John își aranjează cravata, trage în jos de jiletcă, apoi răspunde la telefon, demn:
– Alo, da!
– John, ești acasă?
– Sir, da. doar ați sunat pe fix.
– Bine, zi-mi te rog, doamna e acasă?
– Da, este!
– Unde e?
– În odaia dânsei.
– E singură?
– Nu sir. Nu este singură.
– Dar cu cine este?
– Nu știu să vă spun…
– Și ce fac?
– Nici asta nu pot spune cu siguranță, dar după sunet…
– Ce e. John, spune-mi.
– Nu pot da aceste detalii fără perdea.
– Vai John, nenorocita mă înșeală. Știi unde țin pușca de vânătoare?
– Da, deasupra șemineului.
– Exact. du-te te rog, ia pușca și împușcă-i pe nenorociți.
– Imediat, sir.

John lasă receptorul pe măsuță, lângă telefon, se duce, ia pușca din cui apoi urcă la etaj, ducându-se la odaia doamnei.

Se aude hărmălaie, urlete, țipete, un foc de armă, alt foc de armă, alte țipete, pași repezi, o întreagă scenă de război. Apoi iar niște țipete și încă un foc de armă.

John revine la telefon, calm, și ridică receptorul:
– Sir, am terminat. Și doamna și domnul cu care era sunt morți.
– Bravo John. spune-mi te rog tot, cum a decurs.
– Am urcat la etaj, la odaia doamnei. Am deschis ușa și i-am văzut pe amândoi în patul cu baldachin.
– Baldachin? Dar doamna nu are baldachin…
– Mă rog, continuă John, l-am rănit pe donul la uimăr, apoi pe doamna am prins-o fix în frunte.
– Așa…
– Domnul a fugit pe lângă mine, răsturnând vaza Ming de pe hol…
– John, dar nu avem nicio vază Ming…
– Mă rog, continuă John imperturbabil, l-am fugărit pe domnul și l-am omorât cu un glonț în ceafă. A căzut în piscină și-a înroșit toată apa, din păcate…
– John… Ce naiba se întâmplă? Doamna nu are baldachin, nu avem nicio vază Ming și în niciun caz nu avem piscină!
– Nu avem piscină?
– Nu John, nu avem!
– Sir, mă scuzați, la ce număr ați sunat?