Ce inseamna sa fii un om bun

Daca oamenii ar fi mai buni, probabil ca si lumea in care traim ar fi mai frumoasa. Auzim multe pretexte care ii impiedica pe unii sa actioneze cu omenie. Chiar si intr-o tara saraca, in care este clar ca exista multe lipsuri in societate, bunatatea ar trebui sa fie mereu o virtute. Uneori este, alteori nu prea. Din pacate, in viata de zi cu zi vedem multe ilustratii ale rautatii omenesti, in diverse forme si medii.

Erau pe la TV cu cativa ani in urma unele emisiuni sub forma de experimente, in care se testau simtul civic si onestitatea – forme ale atitudinii de a fi un om bun. Imi amintesc mai multe scenarii: dispute pe strada, femeie atacata fizic de sot/iubit, copil agresat fizic, portofel scapat pe joc pe strada, rest oferit gresit de vanzator, cu multi bani in plus catre client. Cine reactioneaza si cine trece mai departe? Cine este om si cine profita de o banala greseala care i-ar putea atrage probleme persoanei respective? Trista realitate: putini oameni buni puteau fi contabilizati in respectivele emisiuni. Mai multi erau… ceilalti.

Ce ne costa sa fim buni? Ce ne costa sa zambim, sa oferim intaietate altor persoane, sa intelegem greselile celor din jur si sa acceptam scuzele, sa fim mai intelegatori si sa lasam uneori de la noi… Mai nimic. Nici nu este vorba despre eforturi extraordinare. Nu este necesar sa faci ceva spectaculos pentru a fi un om bun.

Sa fii bun tine de toate lucrurile acestea mici, dar importante. Pana la urma, totul se intoarce la noi. Poti sa faci donatii, sa ajuti in mod direct, sa faci eforturi – toate acestea te transforma, te fac sa simti ca ceea ce faci conteaza mai mult. Dar totul depinde de fiecare, nu exista o lista de chestiuni necesare pentru a fi un om bun.

In perioada aceasta, am vazut ca multe ONG-uri promoveaza donatia legata de formularul 200 pentru venituri din afara salariilor. Este si asta o forma de bunatate, caci in calitate de contribuabil nu te costa nimic sa ii “ordoni” statului sa redirectioneze 2% din impozitul tau pe venit catre o Fundatie sau Asociatie. As spune ca si acest aspect este un lucru mic, care tine de modul in care te raportezi la societate. Poti sa fii bun si ti se vor intampla lucruri mai bune. Si nu ma refer aici la lucruri spectaculoase, ci la acest “normal” din societate, cel care ne face sa fim oameni.

friends-fingers

Comments

comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.