La ce seriale am început să mă uit?

Dacă ziceam de ce seriale nu le voi termina probabil, niciodată, hai să enumăr și câteva seriale pe care le urmăresc. Sau, mai bine zis, de care m-am apucat.

1. Familia Simpson.
Nu m-am uitat niciodată cu regularitate la el. Așa, răzleț, când le prindeam la TV. Mai des urmăream South Park, că era cu înjurături, sex și alte prostii pentru copii.
Simpsons e mișto, am observat câteva chestii care dădeau cu subînțeles în societatea actuală. Am ajuns pe la sezonul 5, episodul 6-7. Ceva pe acolo.
Nu înțeleg cum de Homer este totuși atât de idiot. Și cum de ăștia fac serialul de 35 de ani, au 36 de sezoane and counting, iar personajele n-au crescut deloc. Am zis că având în total cam 700 de episoade, să zicem că un episod e o peripeție a lor care se întâmplă o dată la 2 zile. Așadar, ar fi trecut vreo 4 ani per total de când le urmărim cronologic, povestea. E mai plauzibil, dar tot un bebe de 1 an (Maggie) ajunge pe la 5. Poate voi înțelege mai multe pe parcurs.

2. Tulsa King.
E cam tras de păr să zic că acum m-am apucat de el, urmărind fiecare episod cu regularitate. Dar na, e Stallone și meritp văzut. nu știu ce operații și-a făcut ăsta la față, dar începe să semene cu toate băbuțele astea simpatice de acum 30 de ani. Axl rose, Carrot Top, Steve Tayler, Mickey Rourke. Se numește facelifting? Că îi stau așa pictate sprâncenele, știu vreo 3-4 gagici care ar ucide sp fie așa sprâncenate. Serialul e cu crime, mafioți, împușcături, droguri etc. Dacă-i vedeai pe motociclete parcă era ceva Sons of Anarchy. Au avut ei ceva probleme cu o bandă de motocicliști însă, dar i-au împușcat și au scăpat de cadavare, nu mai țin minte cum.

3. Dr. House.
Am tot văzut clipuri din serial pe net, că așa e la modă acum, să faci clipulețe de 1 minut din diferite seriale, să le pui pe net și lumea să-ți dea like-uri, share and stuff. Dați tap tap-uri, să vă trăiască familia și să moară dacă vă tai, să moară mă-sa lu’ Geanina în pușcărie cu copiii ei. Sau cum se mai înjură/ blesteamă/ îmbărbătesc mai nou internauții.
Serialul este frumos, fiecare episod mă emoționează. Despre cazurile unui doctor care nu poate fi catalogat decât prin 2 cuvinte: Geniu bulangiu. Am ajuns abia la episodul 7 dar atât de mult îmi place încât am decis să scriu despre el. Tocmai l-am văzut de Dominic Purcell (îl țin minte după nume), ăla chelul cu capul imens din “Prison Break“, aici având păr și personificând soțul unei paciente căreia tocmai i-a erupt din mână un mușuroi de păianjeni. Nu știu de ce naiba mă mănâncă pielea…

Comments

comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.