Materii ce-ar trebui introduse în programa școlară
|Vorbeam ieri despre îngrijorarea mea (și-a celor cu scaun la cap), despre posibilitatea de-a ajunge cât de de curând un popor de analfabeți.
Și tot așa m-am gândit să le dau mură-n gură ăstora cu educația, anume Ministerul Educației și ce dracu mai e acolo, despre materiile care ar trebui introduse în programă. Și asta cât de curând, nu peste 20-30 de ani când va fi prea târziu.
Nu știu dacă sunt ore de educație sexuală. Nu mă refer la biologie, care e fix vax educația sexuală la om.
Vorbesc de educație sexuală ca la carte. cu poziții Kama Sutra, tot tacâmul. Fără filmulețele alea din anii 50 cu boli venerice. Nu nene, se ia una bucată curvă (își permite școala o dată pe an să dea 500 lei), de despoaie aia și profesorul arată ce și cum. Ce e ăla sân, ce e aia labie, câte sunt, ce e vagin, prostii d-astea.
Ore de șmechereală. Că tot o cam lăsăm baltă cu cartea, trebuie și niște ore d-astea “de școala vieții“. În ora de șmechereală te va învăța cum să fii ciumeg. Nu acum cum se dau ciumegi toți copilații pe net, cu șapcă pusă fistichiu în cap și cu ochelari de soare de-i acoperă toată mecla. Nu nene, nu mai suntem în anii 80, să te facă “cool“, acum arăți ca un pămpălău.
Nici că-ți faci tatuaje cu pixul sau cu markerul nu te fac mai ciumeg, ci doar mai cretin decât pari. Trebuie să te învețe că toată șmecherie ține de comportament. De-a nu arăta frica în exterior. Se ia unul de tine pe stradă? Nu face repede în pantalonași, strânge-te bine și i-al p-ăla la întrebări:
“Ce bă ți s-a urât cu binele?“, “Dacă-ți scap două te scot din pantofi“. Deci totul ține de comportament. Chit că tu habar n-ai să te bați. Că ai sau nu șapcă și ochelari de soare. Neimportant.
Ore de hoție. Păi în atâta școală a vieții și atâta șmechereală, să nu te învețe să furi? E o prostie să te lase fără oră de hoție. Aici se vor începe cu lucruri ușoare, cum ar fi să șutești portofelul cuiva. Exact ca-n Oliver Twist. Apoi, pentru cei doritori de așa ceva, se va face masteratul în tunuri. Țigareta 71, Valiza 24, chestii mari. Nu găinăria de-a fura un portofel de cele mai multe ori gol.
Ore de curvie. Păi și pentru tinerele bagaboante nimic? Nu se poate. Trebuie și ele învățate încă din grădiniță cum merge treaba. Dacă Ionel are 3 mere în pachețel, suntem prietene cu Ionel. Nu contează că e urât cu spume și-i curg mucii. Ionel are 3 mere. Pe când amărâtul ăla de George împărțea un măr cu tine, fată. Dă-l dracu de sărăntoc, Ionel e viitorul. Ajunsă la școală știi deja după care flăcău să te dai. Ăla cu bani, exact.
Lasă pletosul care vine cu motocicleta și cere colegilor țigări. Ăla o să dea cu motoreta-n șanț și-o să moară, fără o ultimă țigară (ptiu ptiu, geniu mi-s, am făcut versuri!).
Du-te la ăla de vine cu brățară de aur, ăla care bea trei guri din sticla de suc apoi o aruncă. Ăla e plin de bani.
Deja la liceu, dacă ajungeți p-acolo fetelor, trebuie să fiți musai combinate cu ceva fotbaliști. Cel puțin doi în același timp. Că nu știi cum e unul vândut ca pe vită în Dubai și pe tine nu te lasă mă-ta să pleci că te vinde ăla la arabi, pentru produs.
Ce materii ar trebui scoase:
Analiză matematică. La ce dracu e aia folositoare? că nu ne-om face toți matematicieni și șcientologi rachetici. Aritmetica aia și poate o țâră de geometrie. Atât, mai mult e neimportant în viață. La ce-mi trebuie mie acum să știu Teorema lui Cauchy?
Istoria. N-ar trebui scoasă, dar simplificată. Vine ăla în anul X, bate pe cutărică al x-lea și-i ocupă țara. apoi moare 12 ani mai târziu, otrăvit. Atât e important. Ce contează că l-a otrăpvit slujnica lui, care pe vremuri fusese amanta secretă a luii cutărică, și-a stat femeia ascunsă 10 ani în mocirlă, apoi s-a băgat slujnică la palat? Pe cine interesează prostiile astea? Vrei drame adevărate? Lasă dracului istoria, dăi pe Acasă TV și bagă telenovele. Suleiman Magnificul. Pașa pârdalnicul și cadânele sale. Acolo dramă, trădări, crime, șovăieli și răsturnări de situație.
Sport. Hai că nu toți ne-am face fotbaliști. Să se scoată aruncatul mingii, care aruncă cel mai departe ia nota 10. Ce prostie e asta? Dacă ești bazat, îi dai lu’ Dorel un suc și-ți aruncă ăla mingea mai ceva ca Superman. Omul e motivat să facă o treabă, iar tu ești mulțumit că e treaba făcută. La fel rezistența. Să alergi așa de nebun kilometru după kilometru. Să-ți pleznească o venă la tâmplă de la efort aiurea. Flotările să fie cu gagică dedesubt. Alea flotări. Tenis, basket, volei, neinteresante. Nu-s de viitor, uitați-vă acum unde suntem la sporturile astea. Să se bage biliard și darts. Alea-s de viitor. Când o să fii mare ciumeg și te duci la bar, acolo numai jocuri d-astea se joacă. Nu tenis, Wii, nintendo, prostii. Bașca ceva bowling, dar e pentru avansați.
Vă aștept la următoarea oră. Săptămâna viitoare.
Happy Weekend!
Kostyy Baa(baiatul de pe fb), ironia si simtul umorului sunt niste calitati, nu le au toti muritorii !
Și toți inapții de-au picat Bacalaoreatul (și) anul ăsta .
Bai vezi ca sperii copchiii, ce mama dracu’! :))) Cred ca inlemnit inima in ei ca au invatat degeaba la istorie, mate si sport si acum trebuie sa o ia de la capat cu celelalte :O. E unul mic pe FB care si-a pierdut uzul ratiunii si inca se resimte dupa socul traumatic :)). Raule! Ticalosule! Dezimformatorule! Dezmataaaaatule!
Ăla și acum rupe din manuale, să vezi…
Voi sunteti siguri ca cel de pe FB nu e cumva secretar pe la Ministerul Educatiei ?
Alta cauza pentru indignarea asta eu nu vad !
Ăla e, Radule! L-ai ochit bine! Uite unde era ochi de vultur!
Le dai idei la şmecheraşii de liceu. Poate se apucă de grevă şi de ţipat pe stradă că ei vor oră de şmechereală. :))
Nu mă miră nimic…
Probabil ca in curand scoala va fi facultativa…invatam acasa “metode de supravietuire”!
Aia o să o predau eu. Ai să vezi de ce.
:))))
“Dacă Ionel are 3 mere în pachețel, suntem prietene cu Ionel. Nu contează că e urât cu spume și-i curg mucii. Ionel are 3 mere.” Culmea e ca multe stiu asta si fara sa fi facut astfel de cursuri.
Ce sa spun mai mult? Zic ca ai propus materii foarte folositoare. Sa moara Kostyy Baa de ciuda ca el n-a apucat. Eu cred ca de-aia s-a atacat asa :))
El n-a apucat, dacă n-a dat pe la școală? I-a dat la bac ceva chestii uzuale, “cum se tuflește portofelul la înghesuială” și a picat. Ce vină am eu dacă n-a venit la cursuri?
Sper ca nu vorbesti serios cu Kamasutra pe post de educatie sexuala, de fapt cred ca astia de liceu ne-ar putea da lectii! Cat despre materii inutile, mie imi place istoria asa cum o scriu cei de la Catavencii ca vad partea umoristica a evenimentelor.
Kamasutra man, să știe oamenii meserie. nu să le dăm drumul în lume așa necunoscători!
Bună reîntâlnire cu linişte şi zâmbete după furtună.
Să ai un sfârşit de weekend liniştit.
La fel!
Mulţi nu au nevoie de aceste cursuri pentru că o parte din ele sunt “fumate” deja în cei şapte ani de acasă! Pe la adolescenţă îşi fac un masterat (tot în familie) şi cu restul de cursuri, alea grele!
Orice ai spune, familia este principalul vinovat!
Perfect de acord cu tine. Chiar am o discuție despre copiii din ziua de azi, că sunt mai răi față de cum eram noi când eram mici. Și că părinții și tolerează cu aproape toate dorințele pe care le au. Vrea copilul TV pe Jingjiang? Păi TV -ul pe JingJiang va rămâne dat toată ziua!
Doamne ce mare dreptate ai ma, cred ca ai fi bun de presedinte. Voturi cred ca ai avea destule, mai dai si tu pachetele saracilor si bere gratuita betivilor si te-ai scos 🙂
Păi deja se dau bani ăstora de la țară. Ca să voteze cu-n copil minune sau un bombonel.
Dar asta cu bere, mare adevăr ai zis. aia da. Iei numa bere d-aia ieftină, te duci în miujlșocul satului. Mici de câine și bere ieftină. Un litrui de bere și 4 mici egal un vot. Și scapi din campanie încă de câinii vagabozi…