Oțel, lemn sau plastic?

Mi-am dat seama de o chestie. Că noi nu mai facem lucrurile ca pe vremuri, trainice. De exemplu, la Dacia 1310 aveam suportul de motor din metal. Acum e făcut din plastic. Și plasticul ăla după câțiva ani îmbătânește și se sparge. Și ca să-l schimbi trebuie să dezmembrezi toată mașina ca să arungi la suportul ăla. Aici am înțeles logica lor. Piese care se strică repede = clienți care vor cumpăra piese noi. Deci vor face bani nu numai din vânzarea mașinilor ci și din vânzarea pieselor, pe lângă consumabile (uleiuri, filtre).

E mai ieftin să faci produse din plastic. Dar plasticul ăsta, după o vreme, a format probabil cea mai mare poluare. Avem acum kilometri de reziduri de plastic ce plutesc în oceane. Și totuși, zilnic se produc din ce în ce mai multe materiale plastice: castroane, farfurii și tacâmuri de unică folosință, caserole și celebrele pungi. Miliarde de feluri de pungi, produse în masă. Pentru ce? Că majoritatea pungilor se folosesc o singură dată, apoi sunt aruncate la coș. Apoi ajung în gropile de gunoi (cazul “fericit“). altfel, alături de PET-uri, ajung în oceane.

Nu cred să existe persoană să nu fi văzut efectele devastatoare ale plasticului asupra naturii. 

Nu se recicleză pe cât ar trebui. Și atunci când se face, se face doar de ochii lumii, pentru poze, să vorbească vreun ministru sau să-și tragă careva vreun folos material. Plasticul se dezintegrează în natură în vreo 600 de ani. Adică dacă pe vremea lui Mihai Viteazul exista plastic, erau șanse să fie și acum găsit aruncat pe undeva.

Bun, plasticul e nasol, poluează enorm, sufocă planeta, o ucide. Atunci ce să folosim în loc de plastic? Lemn?
Lemnul a fost folosit în loc de plastic până prin 1870. Apoi în 1907 s-a scos pe piață plasticul sintetic (din molecule care nu există în natură). Și la goana după tăierea pomilor, parcă nu-ți vine să cumperi produse din lemn.

Am pornit aici discuția despre plastic și lemn, deoarece, de curând, am văzut tacâmuri de lemn. Nu chiar de unică folosință, dar le poți folosi la 2-3 grătare maxim, după care se pun pe foc (spre a porni grătarul, la nevoie).

Așadar, dacă plasticul ucide natura, iar tăierea pomilor este catastrofală, de ce nu se mai fac diferite chestii din metal? Am un set de tacâmuri de vreo 60 de ani. Nu s-au stricat (ce naiba era să se strice la ele?), nu s-au rupt. Și dacă se îndoaie, se pot readuce la forma inițială fără probleme și bătaie de cap.

Și vorba aia, dacă nu avem destul metal… Zac nave eșuate la malul mării în prostie. Mai ține cineva minte epava de la Vama Veche? Am văzut urme din ea prin 2008, dar de atunci n-am mai pus piciorul pe plaja aia. Și asta este una din vasele abandonate la noi în țară. Dar în lume sunt zeci de mii de vase ce conțin mii de tone de metal ce poate fi refolosit. Numai să se vrea. Dar observ că nu se mai vrea nimic. Suntem într-o continuă goană de consum, de a distruge tot ce este în jurul nostru.

Comments

comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.