Plasturele care râde și plânge cu noi
Există obiecte aparent banale care, în momentele potrivite, devin simboluri ale curajului. Ca de exemplu, un… plasture. Îl găsești peste tot: în sertarul din bucătărie, în trusa de prim-ajutor din mașină, în buzunarul asistentei sau în rucsacul unui drumeț. Îl găsești de cumpărat de la farmacie, la taraba din târg, până la nenea din tramvai, cu sacoșa plină de așa zisele “nimicuri“. Plasturele ăsta este tot timpul alături de noi. Dar când a apărut el așa, aproape pe nesimțite, în viața noastră?
O scurtă istorie a plasturelui:
Primele versiuni ale acestuia au apărut din antichitate, unde o pastă creată din rășină de pin și brad, amestecată cu bere și făină, era aplicată pe rană, apoi rana era bandajată. Și da, berea exista de hăăăt timp, de prin anul 4000 î.e.n, în Mesopotamia.
În Egiptul antic a apărut prima versiune a plasturelui cu lipici (prin 1600 î.e.n), unde o combinație de miere grăsime și puf (scame) erau aplicate pe rană. Mierea are proprietăți antibacteriene, iar găsimea și scamele foloseau ca o barieră împotriva infecțiilor periculoase.
În era modernă, în 1883, farmacistul italian Achille Bertelli a creat o primă versiune a plasturelui așa cum o știm în zilele noastre, iar Johnson & Johnson au scos în producție de serie plasturele modern, începând cu 1924.
Însă haideți să terminăm cu ora de istorie și să revenim la plasturele nostru. Deoarece aici este vorba despre o poveste a unui plasture buclucaș.
La joacă – plasturele care transformă tragedia în comedie cu super-eroi
Într-o după-amiază de vară, nepotul meu, Mihai, după ce-a vizionat câteva filme de acțiune bine alese (un lucru de care mă mândresc mult), a decis că bicicleta lui nu era doar un mijloc de transport, ci un avion de luptă pregătit să cucerească cerul, aidoma Baronului Roșu. A pedalat cu viteza unui supererou, a ridicat privirea spre nori și, în mintea lui, deja zbura peste mări, țări și galaxii. Numai că asfaltul plin de găuri nu știa nimic despre planurile lui grandioase și l-a readus imediat cu picioarele pe pământ. Sau, mai bine zis, cu genunchiul pe beton.
Genunchiul zgâriat a devenit dovada „aterizării forțate”. Lacrimile curgeau, iar suspinele erau atât de dramatice și zgomotoase încât până și vecinii de la etajul doi au deschis geamul să vadă ce se întâmplă. Ăia care nu deschid geamul niciodată, că “ne trage curentul“. Dar salvarea a venit sub forma unui mic plasture cu Spiderman de la Medicale Shop, scos din “sertarul magic” al bunicii. Sertarul magic fiind, evident, o cutie mare de tablă, fostă de fursecuri, acum devenită trusă de prim ajutor românească, plină cu fel de fel: medicamente, consumabile medicale, plasturi etc.
– Uite, acum ai un scut de supererou! Captain America e nimic pe lângă tine! i-am spus, lipindu-i plasturele. Și, ca prin minune, durerea s-a transformat în mândrie, iar plânsul în zâmbet larg. Genunchiul nu mai era doar o rană, ci o mică medalie de onoare.
Povestea spusă în fața blocului
După amiaza, când toți copiii s-au adunat în fața blocului, Mihăiță a apărut cu plasturele la vedere, ca un cavaler cu armura strălucitoare. A ținut morțiș să ia o pereche de pantaloni rupti în genunchi, fix cât să se vadă plasturele. Eu habar n-aveam că au început ăștia să creeze haine pentru copii deja rupte. Nu știm noi cum e cu moda nouă, să porți haine zdrențuite și adidași deja trecuți prin două războaie și 3 tăieri de porc.
Mihai a început să povesteasc, cu o voce gravă, de parcă era bunicul ce ne povestea povești din timpul războiului, în timp ce-și îndesa niște tutun în pipă:
– Am fost trimis într-o misiune secretă. Am trecut peste oceane pline de balauri care scuipau foc. Și, când am fost trântit la pământ, Spiderman mi-a sărit în ajutor. M-a ajutat să mă ridic și mi-a lăsat plasturele ăsta, să mă ajute în luptele viitoare.
Copiii ascultau cu ochii mari, fascinați. Mai puțin George, care a zis zeflemitor:
– Te-a trimis mă-ta mare să iei pâine și ai căzut ca un bleg de pe bicicletă. Te-a văzut frate-miu de la etaj. Plângeai ca din gură de șarpe.
Evident că din ziua aceea George a devenit Doctor Octopus. Pentru câteva zile, apoi au redevenit prieteni cu toții, când au trebui să facă front comun împotriva unui dușman periculos – Nea Tudose de la 4, ăla care prindea mingile și le tăia. Dar despre el vom vorbi pe viitor.
Plasturele ca trofeu
De atunci, banalul plasture cu Spiderman n-a mai fost doar un accesoriu medical. A devenit un mini erou în sine, un trofeu, o poveste cu supereroii din cartierul Titan, pe care nepotul o repetă cu drag, de fiecare dată când cineva îl întreba ce s-a întâmplat. Si acum, după mai bine de 10 ani de la întâmplarea asta, se luminează la față când își aduce aminte.
Pentru el, plasturele era atunci mai mult decât un material lipicios. Era o medalie de război, un semn clar că și cei mici pot fi mari eroi. Și, sincer, cred că niciun plasture din lume nu a avut vreodată o carieră atât de glorioasă. Nici măcar cel de la urechea lui Trump…
Epilog
Pentru noi, un plasture poate părea banal, dar în ochii unui copil, dacă știi cum să-i “vinzi” plasturele, devine simbolul unei aventuri. Alegerea plasturelui preferat contează: cel hipoalergenic este perfect pentru pielea mai sensibilă, unul textil pentru rezistență, dacă ai de alergat sau cățărat pomi (din ce în ce mai puțini copii practică acum acest “sport“) sau unul cu supereroi pentru curaj – pentru cei care au nevoie de o încurajare în momente mai puțin bune.
În spatele banalului plasture se ascunde grija, empatia și dorința de a transforma oricer mică durere într-o poveste de neuitat.
Mihăiță a învățat că fiecare zgârietură poate fi începutul unei legende. Iar plasturele a fost dovada că, uneori, vindecarea începe cu imaginația.
Păcat că mie nu mi-a dat în cap să mă gândeasc că plasturele pentru fixarea branulei îmi este un ajutor de la Chuck Norris sau Schwarzenegger… Păi ce, Rambo se cosea singur în pădure și pe mine mă lua leșinul când îmi vedeam branula la mână…
Articol participant la proba nr. 11 de la Super-Blog – Grija care vindecă
