Ce înseamnă “concurență neloială”?
|Ce naibii o însemna “concurența neloială“? De când a fost concurența loială? Cum vine asta, concurență fair play sau cum? Ești într-un concurs de alergare și te depășește unul și tu te uiți după el zicându-ți:
– Uite mă ce tonus muscular are. Uite ce sigur pe el aleargă. Și ce curați sunt adidașii, parcă nici n-a alergat 30j de kilometri. Precis nici nu-i put picioarele e transpirație, ci a apă de toaletă cu miros de lavandă!
Aia să fie “concurența loială“?
Și atunci, cea neloială cum ar fi? Să-l vezi pe ăla că te depășește, iar tu în loc să te ambiționezi să-l depășești iar, scoți un pistol și-l împuști pe la spate:
– În gâtu’ mmă-tii de cocalar, tu mă depășești pe mine? Tu știi cine-i tata?
Și să-i mai tragi și-o flegmă în timp ce alergi peste trupu-i care se zvârcolește în ghearele morții.
Eu la asta mă gândesc atunci când aud de concurență neloială. Și nu stau să caut pe gogu să văd care e explicația științifică. Presimt că e vorba de o concurență în anumite limite. Adică nu ai voie legal să ai ceva de vânzare cu de 5 ori mai ieftin ca ăla de lângă tine care vinde exact aceeași chestie, de la același distribuitor. Cum dracu vine concurența neloială la Emag, atunci când îți vinde tablete ieftine, cu un preț mai mic decât prețul de cumpărare sau chiar de producție.