,, SECRETELE “COMUNITATII RROMILOR TURCI!….

In Dobrogea există numeroase comunități etnice : turci, lipoveni, aromâni şi nu numai. Zona a ajuns un adevarat conglomerat socio-cultural unic în felul sau pe ansamblul Romaniei.Peste o mie de rromi (țigani) turciți, așa cum sunt numiți popular, trăiesc în României. Majoritate trăiesc în cartierul Bendea .Un intreg cartier din aceasta localitate constănțeană cu 8.900 de locuitori, adăpostește o comunitate aparte: aici 1.300 de oameni sunt conduși de cinci șefi de clan, bărbații au voie să aibă patru neveste, iar tinerele sunt evaluate în în funcție de culoarea părului. Este vorba de comunitatea rromilor turci, populație denumită științific horahane sau horahai. Specificul comunități este dat de apartenența musulmană a romilor, termenul horahane sau horahai ar însemna în limba romă „turc” sau „non-rom”. Cercetătorul Daniela Rusu-Mocănașu spune,inclusiv pe internet, că în țara noastră sunt doar două astfel de colectivități: cea din Babadag și cea în Medgidia, ambele din acelasi județ, Constanța.Cartierul este condus de șefii celor cinci clanuri ai comunității horahane. Acestea au la bază scheletul primelor cinci familii care au fost mutate forțat în Babadag după dispoziția din 1957 a statului român care a urmărit ca romi nomazi să fie sedentarizați.În această comunitate plină de vile, dar fără apă rece la robinet, fetele blonde și robuste sunt cel mai des căutate pentru a fi cumpărate de mirese.Printre cei de etnie rroma se află o comunitate cu adevarat neobișnuita, care sălășluiește in cartierul Bendea din micutul oras tulcean Babadag.

”Tații de băieți caută să cumpere neveste odraslelor lor, soții alese din aceeași comunitate. Prețul acestora pleacă de la câteva sute de euro și ajunge până la 10.000-20.000 de euro, iar valoarea ”achiziției” ține cont de calități”, spune cercetătorul D. R.-Mocănașu.Deși pe străzile din Bendea sunt vreo 10 de palate tipic țigănești, majoritatea construite ilegal, vilele-castel nu sunt racordate nici măcar la rețeaua de electricitate sau la cea de apă potabilă, așa că femeile cară lemne din pădurile din apropiere sau apă de la izvorul din cartier. Bărbații stau cu orele pe borduri, în fața caselor, asta în cazul în care nu sunt plecați în străinătate.Pe străzile de aici sunt vreo 10 de palate tipic țigănești, majoritatea(cum am mai spus) construite ilegal.
Femeile ,cară lemne din pădurile din apropiere sau apă de la izvorul din cartier. Bărbații ,stau cu orele pe borduri, în fața caselor, asta în cazul în care nu sunt plecați în străinătate. „Aleg să plece la muncă în Portugalia și în Suedia, în special. Unii dintre ei își abandonează chiar nou-născuții pentru a pleca în străinătate”, preciza tot pe net, Doina Fintina, reprezentanta unui ONG care se ocupă cu problema rromilor musulmani. Când se întorc acasă, părinții rromi vin cu fel de fel de Mercedes-uri și BMW-uri, iar din restul economiilor își construiesc palate in stilul lor deja binecunoscut.
Acolo,in Bendea dobrogeana, bărbații au insa acceptul comunității de avea… mai multe soții(!?), cumpărate pe bani grei de către familiile bogate ale comunității.Cartierul fiind condus de șefii celor cinci clanuri ai comunității horahane ,in care singurele venituri sunt doar alocațiile copiilor. Curios,nu?Diversa-i lumea asta!…
Marcel Ciubotaru
